DISTRIBUIȚI

Mai multe seisme, dintre care cinci au depăşit magnitudinea 4, s-au produs în Islanda la primele ore ale zilei de marţi, la scurt timp după o serie de cutremure înregistrate în weekend, a anunţat biroul naţional de meteorologie, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Unul dintre seisme, care s-a produs la ora 2:30 (2:30 GMT) a avut magnitudinea 5, a indicat biroul de meteorologie pe Facebook, cauza acestuia fiind mişcarea magmei sub scoarţa terestră.


Citeşte şi: Israelul se teme de atacuri după presupusa arestare a unui lider al Jihadului Islamic – Black News

Mişcările telurice au fost resimţite la Reykjavik, precum şi în alte regiuni.

Anul trecut, un vulcan a erupt timp de mai multe luni pe Peninsula Reykjanes. Evenimentul a fost precedat de o serie de seisme puternice.

Citeşte şi: Casa Albă: Pelosi are ‘dreptul’ de a vizita Taiwanul! – Black News

Au fost înregistrate pagube minore pe peninsulă şi nu au fost raportate persoane rănite.

Cel mai puternic cutremur produs în ultimele zile, înregistrat duminică seara, a avut magnitudinea 5,5.