DISTRIBUIȚI
Rador

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a afirmat marţi că acţiunile SUA şi ale NATO în Europa contribuie la creşterea ameninţării militare, a relatat agenţia rusă de presă Interfax, preluată de Reuters și agerpres.

„Vom continua să urmărim atent situaţia, relocarea şi desfăşurarea NATO în Europa în timpul exerciţiilor Defender-Europe. Urmărim redesfăşurarea Brigăzii 53 Infanterie a Diviziei 29 a Gărzii Naţionale a Armatei SUA care a sosit alaltăieri în portul albanez Durres împreună cu 750 de echipamente militare”, a afirmat Şoigu într-o reuniune a Consiliului miniştrilor apărării din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, desfăşurată la Duşanbe, potrivit website-ului agenţiei de presă TASS.


Citește și: Fotbalul englezesc BOICOTEAZĂ total rețelele sociale ca răspuns la abuzul online

El a adăugat că Rusia deplasează trupe în interiorul teritoriului naţional în concordanţă cu planurile sale şi că nu pot exista influenţe externe în această privinţă.

Potrivit lui Serghei Şoigu, Rusia va acţiona aşa cum consideră potrivit pentru a menţine securitatea frontierelor sale.

”Unora nu le plac exerciţiile militare de pe teritoriul nostru, în timp ce alţii sunt enervaţi de revenirea forţelor noastre în bazele lor permanente. Există şi unii care ne-au avertizat că activitatea noastră de pe propriul teritoriu nu va rămâne fără consecinţe. Aş dori să subliniez: nu suntem de acord cu asemenea avertismente şi vom face tot posibilul pentru a ne menţine securitatea frontierelor în continuare”, a spus ministrul apărării rus.

Remarcile sale survin în contextul în care fricţiunile de la frontiera dintre Rusia şi Ucraina s-au mai diminuat în ultimele zile, după ce Moscova a ordonat o retragere a trupelor sale, săptămâna trecută.

Citește și: O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean

Vineri, Ministerul rus al Apărării a anunţat că a început retragerea trupelor mobilizate în ultimul timp în Crimeea şi în zonele de la frontiera cu Ucraina spre bazele lor permanente, după participarea acestora la exerciţii militare. Prezenţa unor ample efective de soldaţi ruşi în apropierea Ucrainei, care luptă din 2014 împotriva rebelilor separatişti proruşi în Donbas, estul ţării, a alimentat tensiuni între Moscova, pe de o parte, şi Kiev şi Occident, pe de altă parte, în ultimele săptămâni, Ucraina suspectând Rusia de pregătirea unei invazii.

Partea rusă a dezminţit, dând asigurări că manevrele sale nu sunt „ameninţătoare”, ci reprezintă un răspuns la exerciţiile NATO în Europa şi la provocările ucrainene.