DISTRIBUIȚI
Time Magazine

Serbia şi Muntenegru sunt cel mai probabil următoarele ţări care vor adera la Uniunea Europeană, posibil în 2025, a declarat într-un interviu pentru Reuters comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn. 

Uniunea Europeană lansează un efort diplomatic de a accelera paşii pentru aderarea la UE a celor şase ţări din Balcanii de Vest, după ani de discuţii, conform agerpres.


Citeşte şi: De Bobotează, Putin s-a îmbăiat într-un lac îngheţat – VIDEO

„Este timpul să încheiem munca anului 1989”, a spus Hahn, făcând referire la extinderea UE spre Est după căderea Zidului Berlinului.

„Am stabilit anul 2025 ca dată revelatoare pentru Serbia şi Muntenegru, ceea ce este realist, dar şi foarte ambiţios”, a mai afirmat oficialul european.

Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia speră să devină membre ale Uniunii Europene, însă şansele lor de aderare s-au redus în ultimii ani, în contextul în care politicienii din blocul comunitar, confruntaţi cu euroscepticismul din ţările lor, cu criza din 2009-2013 din zona euro şi cu votul din Marea Britanie în favoarea Brexit-ului, par să-şi fi pierdut interesul.

Citeşte şi: Clipe de GROAZĂ pe cea mai cunoscută plajă din lume. Un bebeluş a murit şi cel puţin 17 răniţi după ce o maşină a intrat cu viteză pe Copacabana – VIDEO

Însă creşterea influenţei Rusiei, criza migraţiei care afectează regiunea, direcţia luată de Turcia spre autoritarism şi dorinţa de întărire a integrării europene după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar în 2019 au oferit o nouă şansă ţărilor din Balcani.

„Dacă nu importăm stabilitate în regiune, vom importa instabilitate”, a spus Hahn, susţinând că procesul de aderare la UE este cel mai bun mod de a combate corupţia, crima organizată şi ameninţarea răspândirii regimurilor autoritare în regiune.