DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Agenţia pentru refugiaţi a Serbiei acuză poliţia croată de frontieră că a torturat un refugiat afgan în vârstă de 16 ani şi că a încălcat dreptul lui şi al celorlalţi 15 migranţi care călătoreau împreună cu el de a solicita azil politic în Uniunea Europeană, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Ministerul de Interne din Croaţia a respins acuzaţiile ca „nefondate şi (…) absolut de neînţeles” şi susţine că au fost provocate de determinarea Zagrebului de a proteja propriile frontiere şi ale UE de migranţii ilegali.


Citește și : Putin: Este ‘pozitiv’ că tinerii protesteză, dar trebuie să respecte legea

Relaţiile niciodată foarte bune între Croaţia, membră UE, şi Serbia, care aspiră să se alăture blocului comunitar, s-au tensionat şi mai mult din cauza crizei migraţiei care durează deja de câţiva ani, în contextul în care solicitanţii de azil, proveniţi în principal din Orientul Mijlociu şi Asia, traversează Balcanii încercând să ajungă în vestul Europei.

Serbia, împreună cu grupurile care militează pentru respectarea drepturilor omului şi Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), a acuzat şi în trecut Croaţia pentru tratamentul aplicat solicitanţilor de azil, dar acuzaţiile sale privind torturarea adolescentului afgan sunt neobişnuit de dure, notează Reuters.

Potrivit acestora, poliţia de frontieră croată l-a supus la o „tortură fizică şi psihologică” pe tânăr, inclusiv bătăi şi electrocutare, care s-au soldat cu coaste fracturate şi hemoragie internă.

„Comisariatul îşi exprimă preocuparea şi revolta privind astfel de practici şi avertizează comunitatea internaţională privind utilizarea excesivă a violenţei de către poliţia de frontieră croată şi încălcări flagrante ale drepturilor omului”, a precizat instituţia într-un comunicat.

Adolescentul, care a discutat cu reporterii Reuters într-o tabără pentru refugiaţi sârbă în care se află alături de cei 15 tovarăşi, s-a identificat cu numele Sharukhan. El a refuzat să-şi furnizeze numele întreg de teamă că va fi bătut dacă încearcă să intre din nou în Croaţia.

Sharukhan susţine că poliţia croată i-a distrus telefonul mobil şi i-a confiscat suma de 600 de euro, deşi i s-a permis să păstreze dinarii sârbi pe care îi avea asupra lui.

Citește și : NATO confirmă moartea a doi militari la Kabul (VIDEO): Un român şi un american!

Alţi membri ai grupului lui Sharukhan au şi ei mai multe membre bandajate, rezultat al brutalităţii poliţiei de frontieră croate, susţin ei.

Întrebat despre aceste acuzaţii, Ministerul de Interne din Croaţia a precizat că nu deţine informaţii despre acest caz specific.

„Considerăm aceasta încă una dintr-o serie de alegaţii nefondate şi nesusţinute împotriva poliţiei croate motivate de persistenţa şi determinarea sa în apărarea frontierei de stat şi a frontierei externe a Uniunii Europene”, precizează ministerul într-un comunicat postat pe site-ul său.

„Alegaţiile privind torturarea migranţilor sunt absolut de neînţeles şi nu au nicio bază reală”, a adăugat sursa citată.

Până acum poliţia croată a dejucat 9.487 de tentative de trecere ilegală a frontierei şi a arestat 600 de traficanţi de persoane, unii dintre ei din Serbia, a mai menţionat ministerul.

În 2015, sute de mii de migranţi ilegali au urmat aşa-numită „rută balcanică” în drumul lor spre Vest, dar acest aflux s-a diminuat substanţial după ce controalele la frontieră au fost întărite în regiune în 2016.

Rados Djurovic, directorul executiv al Centrului de protecţie pentru azil, a declarat că violenţa poliţiei împotriva imigranţilor ilegali în regiune este larg răspândită.

„Aceste practici iau forme mai dramatice şi mai inumane, iar pe lângă bătăi oamenii sunt supuşi la tratamente degradante şi trataţi ca şi cum nu ar fi oameni, iar apoi bineînţeles sunt trimişi înapoi în Serbia”, a adăugat Djurovic.