DISTRIBUIȚI

Separatiştii din estul Ucrainei au ridicat parţial blocada impusă observatorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care monitorizează încetarea focului, a anunţat marţi OSCE, informează dpa, potrivit agerpres.

Parcarea unui hotel din oraşul Horlivka (regiunea Doneţk), unde se află vehiculele OSCE, este din nou accesibilă, după ce au fost scoase lanţul şi lacătul care blocau intrarea, conform unei declaraţii a OSCE.


Citeşte şi: Ferma fabricilor de boli: modul în care producția industrială de pui hrăneşte următoarea pandemie – Black News

Totuşi, blocada în oraşul Doneţk rămâne în vigoare pentru moment, potrivit media locale. Misiunea OSCE negociază cu reprezentanţii separatiştilor.

Contextul acestei situaţii tensionate constă în arestarea, miercurea trecută, a unui membru al separatiştilor din regiunea Lugansk care monitoriza respectarea încetării focului, într-o zonă demilitarizată a frontului în apropierea satului Zolote.

Serviciul secret ucrainean SBU a justificat această măsură afirmând că bărbatul respectiv spiona poziţiile abandonate ale armatei ucrainene.

Conform separatiştilor din Lugansk, în zonă au fost făcute pregătiri pentru planificata deschidere a unui punct de trecere rutieră între teritoriul controlat de guvernul ucrainean şi cel rebel.

Citeşte şi: Letonia intră în LOCKDOWN! Rata infectărilor este în creştere – Black News

Părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk aflate de-a lungul frontierei cu Rusia sunt controlate de separatiştii pro-ruşi începând din 2014.

Conform estimărilor ONU, peste 13.000 de persoane au fost ucise în conflictul din estul Ucrainei.