DISTRIBUIȚI
Digi24

Senatul SUA a început marţi al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump sub acuzaţia că a incitat la violenţele soldate cu morţi de la Capitoliu de pe 6 ianuarie, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Procesul istoric al fostului preşedinte republican a început cu un moment de reculegere, urmat rapid de supunerea la vot a unei rezoluţii care prezintă cadrul dezbaterilor.


Situaţie inedită, cei 100 de senatori care fac oficiul de juraţi au fost de asemenea martori şi victime ale atacului. După o rugăciune, senatorii au luat loc pe scaune pentru acest proces istoric.

Este pentru prima dată când un fost preşedinte american este vizat de o procedură de destituire după ce a părăsit Casa Albă. Pe 13 ianuarie, magnatul imobiliarelor a devenit primul preşedinte vizat de două ori de o pune sub acuzare de către Camera Reprezentanţilor, de această dată pentru „incitare la insurecţie”.

„Senatul se întruneşte ca tribunal de impeachment”, a spus senatorul democrat Patrick Leahy, care prezidează asupra procedurii.

Procesul se desfăşoară în condiţii extraordinare de securitate în jurul Capitoliului, inclusiv forţe de securitate înarmate şi un perimetru de garduri şi sârmă ghimpată.