DISTRIBUIȚI
Humans Are Free

Senatul american a adoptat un proiect de lege susţinut de aleşi ai celor două principale partide politice, care are drept scop să lupte împotriva valului de violenţe comise cu arme de foc din Statele Unite, impunând restricţii privind accesul la armele de foc şi alocând miliarde de dolari pentru finanţarea sănătăţii mintale şi a siguranţei în şcoli, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

Proiectul, adoptat cu 65 de voturi ”pentru” şi 33 ”împotrivă” de camera superioară a Congresului SUA şi care are toate şansele să fie validat vineri de Camera Reprezentanţilor, rămâne cu mult sub măsurile cerute de preşedintele Joe Biden, însă reprezintă totuşi o premieră şi un pas înainte pentru susţinătorii limitării armelor de foc personale.


Citeşte şi: Ungaria cere UE să renunţe la sancţiunile impuse Rusiei – Black News

Acest vot a avut loc la doar câteva ore după ce Curtea Supremă a Statelor Unite – în care majoritatea judecătorilor sunt conservatori – a invalidat „restricţiile” privind portul de arme prevăzute de o lege a statului New York.

Această lege limitează din 1913 eliberarea de permise de portarmă disimulate persoanelor care aveau motive să creadă că vor fi nevoite să se apere, spre exemplu din cauza meseriei lor sau a unor ameninţări primite.

Citeşte şi: Incidente violente în faţa Parlamentului din Ecuador (VIDEO)! Şase oameni au murit! – Black News

Decizia celei mai înalte instanţe americane a fost anunţată în condiţiile în care Statele Unite se confruntă cu o creştere a criminalităţii în marile oraşe şi cu o serie de incidente violente cu arme de foc soldate cu numeroase victime, dintre care două numai în luna mai – în Buffalo (10 morţi) şi la o şcoală din Texas (21 de morţi, dintre care 19 copii).