DISTRIBUIȚI
CNN.com

Senatorul american John McCain, care suferă de un grav cancer la creier, a fost spitalizat în apropiere de Washington în vederea unor îngrijiri cu privire la ”efecte secundare normale” ale tratamentului său, a anunţat biroul acestuia, relatează AFP, conform agerpres .

”Senatorul McCain abia aşteaptă să se întoarcă să lucreze, cât mai rapid posibil”, a anunţat biroul său într-un comunicat.


Fostul prizonier în Războiul din Vietnam, în vârstă de 81 de ani, un fost candidat republican la preşedinţie, ”primeşte un tratament la Walter Reed Medical Center (la Bethesda, în Maryland), în urma efectelor secundare normale ale terapiei sale în curs împotriva cancerului”, preciza miercuri biroul în comunicat.

Citește și : Brexitul are undă verde pentru următoarea fază a negocierilor (summitul UE)

John McCain a aflat în iulie că suferă de un glioblastom, o tumoare cerebrală foarte agresivă, cu una dintre cele mai slabe rate de supravieţuire. În urma unei operaţii, el a început şedinţe de chimioterapie şi radioterapie.

Senatorul va continua să primească tratamente ţintite de radioterapie şi chimioterapie într-un centru situat tot la Bethesda, National Institutes of Health, ”menţinând o agendă de lucru normală în Senatul american”, a anunţat biroul.

Un critic dur al preşedintelui republican Donald Trump, John McCain a jucat un rol crucial în deruta abrogării legii lui Barack Obama privind sănătatea.