DISTRIBUIȚI
Sputnik

Şeful unui departament din cadrul FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei/ex-KGB), Kirill Cerkalin, este acuzat de luare de mită în valoare de 850.000 de dolari pentru servicii de ‘protecţie’ acordate unor structuri comerciale, informează agenţiile de presă Rosbalt şi Zonamedia, potrivit agerpres.

Ancheta a luat o turnură neaşteptată vineri, când forţele de ordine au anunţat că la percheziţiile efectuate la domiciliul acestuia au fost confiscate circa 12 miliarde de ruble (aproximativ 165.972.119 de euro).


Citește și : Rachetele iraniene ar putea lovi navele de război americane în Golf (responsabil al Gardienilor Revoluţiei)

O sursă din cadrul serviciilor secrete a declarat pentru Rosbalt că suma respectivă a fost confiscată în cazul anchetei în Dosarul Cerkalin, după percheziţia a trei apartamente deţinute de colonelul FSB.

Această sumă este cu 3 miliarde de ruble mai mare decât cea confiscată în 2016 în cazul colonelului Dmitri Zaharcenko, fost angajat al Direcţiei principale pentru securitate economică şi anticorupţie din cadrul Ministerului de Interne al Federaţiei Ruse, al cărui proces se desfăşoară în aceste zile la Moscova.

‘Noi suspectăm că banii provin de la mai multe structuri comerciale – în special de la şefii unor bănci – pentru servicii de protecţie’, a indicat aceeaşi sursă din serviciile secrete ruse.

Conform anchetei, Cerkalin, împreună cu alţi doi colegi ai săi, acordau ‘servicii’ contra cost pentru trei bănci, între care Trust Bank (a cărei licenţă a fost revocată în 2018) şi Iugra Bank, căreia i-a fost retrasă licenţa în 2017.

‘Ancheta este în curs de desfăşurare, ar putea să apară şi alte elemente concrete privind luare de mită la scară mare’, a mai spus sursa Rosbalt.

Kirill Cerkalin şi alţi doi subordonaţi ai săi – Andrei Vasiliev şi Dmitri Frolov – au fost arestaţi săptămâna aceasta pentru suspiciunea de luare de mită.

Colonelul Dmitri Zaharcenko de la Direcţia pentru combaterea corupţiei din cadrul Ministerului de Interne rus a fost reţinut la 9 septembrie 2016, fiind acuzat de luare de mită în proporţii mari şi obstrucţionarea anchetei.

În total, forţele de ordine au confiscat în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul lui Zaharcenko şi la cel al părinţilor săi circa 9 miliarde de ruble (circa 124.479.089 euro).

Citește și : Ultimele zile ale Theresei May în fruntea unui guvern britanic

Rusia este considerată una dintre cele mai corupte ţări din lume, situându-se pe locul 138 din 180 în topul Transparency International.

Referitor la cele două cazuri răsunătoare de corupţie, unii observatori ruşi consideră că nu este vorba de vreun succes al autorităţilor în combaterea corupţiei, ci de reglări de conturi – prin intermediul justiţiei – între diferite clanuri ale ‘siloviki’ (responsabili din serviciile secrete şi speciale).