DISTRIBUIȚI

sursa foto:  Mirror

Liderul grupării jihadiste Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, este fără îndoială încă în viaţă şi se ascunde probabil în valea Eufratului, a declarat joi un înalt responsabil militar american, citat de France Presse.

„Noi îl căutăm neîncetat. Nu cred că el este mort”, a indicat generalul Stephen Townsend, comandantul coaliţiei antijihadiste în Irak şi Siria într-o declaraţie telefonică.


Totuşi, generalul Townsend a recunoscut că nu are „nicio idee” unde exact ar putea să se afle al-Baghdadi, dar crede că el ar fi putut să fugă împreună cu alţi jihadişti în valea Eufratului, o regiune care se întinde din Siria până în Irak, după ofensiva coaliţiei şi a aliaţilor locali ai acesteia asupra Mosul, Raqqa şi Tal Afar, bastioane ale Statului Islamic.

„Ultima bătălie împotriva ISIS va fi dată în valea Eufratului”, a afirmat militarul american, folosind o altă denumire a Statului Islamic.

„Când îl vom găsi, cred că vom încerca mai întâi să-l lichidăm. Nu merită probabil încercat să fie capturat”, a adăugat el.

Abu Bakr al-Baghdadi, născut în Irak, a reuşit să scape din strânsoarea americană chiar dacă este vânat de mai bine de peste şase ani. SUA au oferit o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru capturarea sa.

Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) dezvăluise la începutul lunii iulie că al-Baghdadi ar putea să fie mort, pe baza declaraţiilor unor lideri ai Statului Islamic din provincia Deir Ezzor.

Armata rusă a anunţat de asemenea la 22 iunie că există „o mare probabilitate” să-l fi ucis pe Abu Bakr al-Baghdadi, fără să poată însă să verifice această informaţie.