DISTRIBUIȚI
AFP

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, au anunţat joi că şeful serviciului lor de informaţii, Hossein Taeb, a fost înlocuit din funcţie după 12 ani, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres

‘Şeful Gardienilor, generalul Hossein Salami, l-a numit pe generalul Mohammad Kazemi la conducerea serviciului de informaţii’, a indicat purtătorul lor de cuvânt, Ramezan Sharif, într-un comunicat.


Citește și :  Forţele ruse au capturat alte două localităţi de lângă oraşele Lisiciansk şi Severodoneţk

Conform sursei, generalul Salami l-a numit pe Hossein Taeb în funcţia de consilier al său.

Înlocuirea şefului serviciului de informaţii al Gardienilor Revoluţiei, desemnaţi grupare teroristă de SUA, are loc în contextul în care câţiva membri ai acestora au fost ucişi în ultimele săptămâni.

La 13 iunie, Ali Kamani, membru al diviziei spaţiale a Gardienilor, a murit într-o misiune la Khomein, în provincia centrală Markazi, au comunicat Gardienii Revoluţiei, fără a da alte detalii.

Ceva mai devreme în iunie, colonelul Ali Esmailzadeh, comandant al unităţii de operaţiuni externe a Gardienilor, Forţa Qods, a decedat ‘într-un accident la locuinţa sa’, a transmis agenţia oficială IRNA.

Iranul şi Israelul desfăşoară un război din umbră de mulţi ani, dar tensiunile s-au acutizat după o serie de incidente foarte mediatizate pe care Teheranul le-a imputat rivalului său.

La 22 mai, colonelul Sayyad Khodai, membru al Gardienilor Revoluţiei, a fost ucis în faţa locuinţei sale din estul Teheranului de către atacatori care se deplasau cu o motocicletă.

Potrivit televiziunii de stat iraniene, Khodai era membru al Forţei Qods şi era ‘cunoscut’ în Siria, unde Iranul a desfăşurat ‘consilieri militari’.

Citește și : Lansare cu succes pentru racheta europeană Ariane 5

Gardienii i-au acuzat pe ‘sionişti’ că sunt în spatele asasinatului, jurând să se răzbune.

Tot joi, presa turcă a anunţat arestarea a opt persoane care ar fi lucrat pentru o celulă a serviciilor de informaţii iraniene ce intenţiona să omoare turişti israelieni la Istanbul.

Săptămâna trecută, Israelul le-a recomandat cetăţenilor săi să părăsească imediat Turcia din cauza ameninţărilor din partea unor agenţi iranieni.