DISTRIBUIȚI

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, s-a întâlnit marţi dimineaţa la Riad cu ministrul adjunct al Apărării din Arabia Saudită, Khalid bin Salman, pentru a discuta probleme de securitate, la două săptămâni după anunţul Washingtonului privind trimiterea de întăriri regatului saudit, transmite EFE, potrivit agerpres.

„M-am întâlnit cu ministrul Apărării, Mark Esper, la Riad şi am vorbit despre provocările, ameninţările, problemele de securitate şi apărare comună”, a anunţat, pe Twitter, Khalid bin Salman.


Citește și: Cutremur puternic în Samoa

Oficialul saudit a precizat că a discutat de asemenea cu Esper „formele de a sprijini securitatea şi apărarea intereselor comune contra oricărei ameninţări”, într-un context de tensiune ridicată între Teheran, pe de o parte, şi Washington şi Riad, de cealaltă parte.

Esper a sosit luni la Riad într-o vizită surpriză, la zece zile după ce Washingtonul anunţase că va trimite militari şi echipament în plus Arabiei Saudite, după atacul asupra a două rafinării ale Aramco pe 14 septembrie.

Secretarul american al Apărării a sosit în Arabia Saudită din Afganistan, ca parte a unui turneu în Orientul Mijlociu şi Europa despre care nu au fost furnizate detalii şi nici ţările pe care le va include, cu excepţia faptului că va culmina cu participarea la summitul miniştrilor NATO de la Bruxelles.

Pe 11 octombrie, SUA au anunţat că vor trimite pe teritoriul aliatului său strategic două escadroane de luptă (fiecare escadron de luptă al forţelor aeriene americane are între 18 şi 24 avioane militare), două baterii Patriot şi un sistem de apărare antiaeriană THAAD.

Citește și: Sub presiunea protestelor din stradă (VIDEO), premierul libanez anunță reforme majore

Totodată, au precizat că vor deplasa un Grup Expediţionar Aerian, care sunt de obicei unităţi activate temporar pentru o misiune sau un obiectiv specific.

Anunţul a venit ca urmare a atacurilor de luna trecută asupra a două rafinării aparţinând celei mai mari companii petroliere din lume, Aramco, revendicate de rebelii houthi din Yemen, dar pentru care mai multe puteri au acuzat Iranul. Atacurile au obligat compania saudită să-şi suspende temporar 50% din producţie.