DISTRIBUIȚI
The Daily Beast

Noul şef al Pentagonului, Patrick Shanahan, a început marţi convorbiri delicate cu liderii de la Bagdad cu privire la viitorul prezenţei militare americane în această ţară după retragerea din Siria vecină, informează AFP, potrivit agerpres.

Sosit în cursul dimineţii din Afganistan, ministrul apărării interimar american, aflat la primul turneu în străinătate de la preluarea funcţiei la începutul lunii ianuarie, doreşte să liniştească guvernul irakian, după ce preşedintele Donald Trump şi-a anunţat recent dorinţa de a ‘supraveghea Iranul’ din Irak, ceea ce a provocat indignare în această ţară şi a dat un nou suflu campaniei susţinătorilor plecării soldaţilor americani din Irak.


Citește și: Ungaria își vinde toată flota de avioane MiG-29

SUA au condus în 2003 invazia în Irak, care a dus la înlăturarea lui Saddam Hussein. În momentul de vârf al insurecţiei care a urmat, Washingtonul avea desfăşurat un contingent de circa 170.000 de soldaţi pe teritoriul irakian.

Plecând definitiv în 2011, trupele americane au revenit în 2014 în Irak, de această dată în cadrul Coaliţiei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Irak şi în Siria.

În prezent, după ce Bagdadul şi-a declarat victoria asupra Statului Islamic în urmă cu un an şi în timp ce asaltul ‘final’ este în curs de desfăşurare asupra jihadiştilor în Siria, numeroase voci, în special din tabăra pro-Iran, cer o plecare definitivă a soldaţilor americani de pe teritoriul irakian.

Un proiect de lege a fost depus în parlament cu scopul de a impune un calendar al retragerii trupelor americane.

Citește și: Incendiu devastator într-un hotel din India. Cel puțin 17 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

Fapt rar, acesta ar putea să întrunească unanimitate printre cele două forţe principale ale legislativului de la Bagdad: lista condusă de liderul şiit Moqtada Sadr, care se doreşte a fi campionul independenţei Irakului, şi blocul pro-Iran ce reuneşte foşti combatanţi împotriva Statului Islamic.

Într-o conferinţă de presă comună, acestea au cerut luni un ‘nou acord’ pentru a încadra prezenţa trupelor străine în Irak, în primul rând a trupelor americane, potrivit AFP.