DISTRIBUIȚI
Breitbart

Şeful opoziţiei siriene din exil, Nasr Al-Hariri, s-a declarat în favoarea relansării negocierilor cu regimul sub egida ONU pentru soluţionarea conflictului, după ce a admis ”pierderile militare semnificative” suferite în teren, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

Hariri, negociator-şef al opoziţiei, a estimat totodată, într-un interviu joi pentru AFP, că rebeliunea ”nu a pierdut războiul”, chiar dacă regimul, cu ajutorul aliatului său rus, le-a provocat înfrângeri importante insurgenţilor.


Citește și : Republica Moldova: Alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 24 februarie 2019

Opozantul a criticat astfel comunitatea internaţională pentru că i-a lăsat Rusiei câmp liber pentru a determina, în opinia sa, soluţia la conflictul care face ravagii în Siria din 2011.

În timp ce regimul încearcă să cucerească ansamblul provinciilor, Hariri a exclus o ofensivă a regimului lui Bashar Al-Assad împotriva Idlib (nord-vest), ultimul bastion insurgent situat la frontiera cu Turcia.

Un astfel de asalt ”nu va fi uşor”, a declarat Hariri la Ryad, evocând ”garanţiile” Ankarei pentru a evita o soluţie militară în această regiune.

”Din punct de vedere militar, pierderile opoziţiei sunt semnificative”, a recunoscut şeful Comitetului negocierilor siriene (CNS), care reprezintă principalele grupări ale opoziţiei.

Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), rebelii controlează în prezent mai puţin de 10 % din teritoriul Siriei, iar regimul – peste 60 %.

Citește și : Putin îl invită pe Trump la Moscova

”Nu ne mai rămâne acum decât procesul politic, pe baza Declaraţiei de la Geneva şi a Rezoluţiei 2254” a ONU, a declarat Hariri.

Rezoluţia 2254 prevede un guvern de tranziţie din care să facă parte reprezentanţi ai regimului şi ai opoziţiei, precum şi alegeri libere.