DISTRIBUIȚI
Reuters

Secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, a condamnat marţi ‘natura criminală’ a rebelilor houthi din Yemen, la o zi după ‘asasinarea’ lui Ali Abdallah Saleh, fost preşedinte al acestei ţări în război, relatează AFP, potrivit agerpres.

Moartea lui Saleh în confruntări cu rebelii houthi „anunţă o explozie a situaţiei securităţii” în Yemen, a adăugat liderul acestei organizaţii panarabe.


Citeşte şi: Vocea Americii şi Radio Europa Liberă sunt oficial ‘agenţi străini’ în Rusia

„Asasinarea (lui Ali Abdallah Saleh – n.r.) şi modul în care aceasta s-a desfăşurat relevă natura criminală şi lipsa de umanitate a acestor miliţii care constituie motivul principal al devastării care a lovit această ţară”, a precizat Ahmed Aboul Gheit într-un comunicat.

Ali Abdallah Saleh a fost ucis luni de rebeli houthi, aliaţi cu care tocmai rupsese legăturile.

Susţinuţi de Iran, rebelii houthi au făcut apel la o mare manifestaţie în capitală pentru marţi, cu scopul de a celebra ceea ce ei numesc „eşecul unui complot pus la cale” de fostul preşedinte şi de o parte a formaţiunii sale politice, Congresul Popular General (CPG).

Aliaţi în ultimii ani pentru a contracara guvernul recunoscut la nivel internaţional al lui Abd Rabbuh Mansur Hadi, Ali Abdallah Saleh şi rebelii houthi au rupt această legătură săptămâna trecută.

Citeşte şi: Mihail Saakaşvili, ARESTAT la Kiev, după ce a vrut să se arunce de pe acoperiş. Un comando SBU i-a percheziţionat apartamentul – VIDEO

Războiul din Yemen amplifică tensiunile regionale dintre Arabia Saudită şi Iran, acuzat de Riad că îi susţine militar pe rebelii houthi, lucru negat de Teheran.

Conflictul a făcut peste 8.750 de morţi începând cu martie 2015 şi a atras intervenţia unei coaliţii militare conduse de Riad împotriva rebelilor houthi.

Saleh a fost preşedinte al Yemenului timp de 33 de ani, fiind constrâns să părăsească puterea în 2012 după Primăvara Arabă.