DISTRIBUIȚI

Şeful Guvernului de uniune naţională (GNA) libian, Fayez al-Sarraj, a promis să răspundă cu „forţă şi fermitate” rivalului său, mareşalul Khalifa Haftar, care l-a „trădat” lansând o ofensivă în direcţia capitalei Tripoli ce va duce la „un război fără învingător”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Am întins mâinile pentru pace, dar după agresiunea care a avut loc din partea forţelor aparţinându-i lui Haftar şi declaraţia sa de război împotriva oraşelor şi capitalei noastre (…), el va găsi numai forţă şi fermitate”, a declarat Fayez al-Sarraj într-un discurs televizat.


Citește și : Criza din Venezuela: Maduro cere Mexicului şi Uruguayului să relanseze propunerea lor de mediere

El a avertizat contra unui „război fără învingător”.

Reamintind aranjamentele găsite cu Haftar cu ocazia ultimelor întâlniri avute, Sarraj a afirmat că Haftar a „trădat acordul” şi a „încercat să îl înjunghie pe la spate”.

Cei doi s-au întâlnit de mai multe ori în ultimii ani. În cursul celei mai recente întrevederi, la sfârşitul lui februarie la Abu Dhabi, ei au încheiat un acord în special pentru formarea unui guvern unificat şi organizarea de alegeri înainte de sfârşitul anului.

Libia se pregătea să găzduiască la jumătatea lui aprilie o conferinţă naţională menită să găsească o foaie de parcurs pentru ieşirea ţării din criză.

Sarraj a subliniat că această conferinţă era o cale „spre un stat stabil şi pentru a construi un stat civil şi democratic”.

Citește și : Grecia: Ciocniri între migranţi şi poliţie în aproprierea frontierei cu Macedonia de Nord

El l-a acuzat pe Haftar că este „animat de interese personale şi fanteziile sale individuale” şi că acţionează pentru a sabota procesul de pace (…) şi a scufunda ţara într-un ciclu de violenţe şi un război distrugător”.

Cele două tabere îşi dispută puterea în Libia: de o parte GNA, instalat la sfârşitul lui 2015 în baza unui acord mijlocit de ONU şi cu sediul la Tripoli, iar de cealaltă parte, o autoritate rivală instalată în estul Libiei şi sub controlul mareşalului Haftar.