DISTRIBUIȚI
Rador

Uniunea Europeană nu permite să aibă loc dezbateri democratice bazate pe respect reciproc, a declarat marţi ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, adăugând că utilizarea dublului standard este de asemenea o „provocare majoră” pentru bloc, informează agenţia MTI, potrivit agerpres

Adresându-se la un forum economic desfăşurat la Karpacz în sudul Poloniei, Peter Szijjarto a subliniat importanţa angajării în dezbateri oneste despre depăşirea provocărilor cu care se confruntă Europa. Ministrul s-a plâns însă că cei ale căror opinii diferă de curentul principal au fost adesea etichetaţi ca „anti-Europă” şi marginalizaţi.


Citește și : Ungaria a pus piatra de temelie pentru Fabrica Naţională de Vaccinuri în Debrecen

Interesele Ungariei stau într-o UE puternică, bazată pe state membre puternice capabile să îşi păstreze patrimoniul, identitatea naţională şi cultura, respingând direct poziţia federalistă „extremistă” ce favorizează înfiinţarea unor „state unite ale Europei”, a spus Szijjarto, adăugând că Ungaria este de asemenea împotriva transferului mai multor puteri către Bruxelles.

În ceea ce priveşte nivelul de competitivitate al UE, ministrul a declarat că statele membre ar trebui lăsate să decidă asupra propriilor politici de impozitare, subliniind importanţa concurenţei interne. Blocarea extinderii UE, a notat el, afectează de asemenea competitivitatea, în special după Brexit şi eşecul UE de a încheia un acord-cadru cu Elveţia.

Szijjarto a mai spus că UE ar trebui să acţioneze imediat pentru a admite Serbia în bloc, susţinând că acest lucru ar servi drept factor stabilizator pentru regiunea Balcanilor de Vest.

Citește și : Guvernul sloven, obligat de justiție să finanţeze agenţia de presă STA

Printre altele, Szijjarto a numit cooperarea de la Visegrad „sufletul politicii externe ungare”, subliniind că împreună Ungaria, Republica Cehă, Polonia şi Slovacia au obţinut succese în legătură cu probleme pe care nu le-ar fi putut aborda singure.

Dacă V4 nu s-ar fi menţinut, UE ar fi relocat astăzi migranţi conform cotelor obligatorii între statele sale membre, a notat ministrul ungar de externe.