DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu a anunţat că va avea marţi, la Bucureşti, o întâlnire cu omologii săi din Suedia şi Finlanda pe tema aderării acestor două ţări la NATO, au relatat media turce, potrivit AFP şi agerpres.

”Vom avea o întâlnire cu miniştrii de externe ai Suediei şi Finlandei mâine, la Bucureşti, în cadrul unei reuniuni trilaterale”, în marja reuniunii miniştrilor de externe din NATO de la Bucureşti, a afirmat luni Cavusoglu, citat de postul privat de televiziune NTV.


Citeşte şi: SUA şi Rusia dispun de modalităţi pentru a gestiona riscurile nucleare – Black News

Până în prezent, 28 dintre cele 30 de state membre ale NATO au ratificat aderarea Suediei şi a Finlandei, pentru care este necesară unanimitatea. Doar Ungaria şi Turcia nu şi-au dat deocamdată acordul.

La scurt timp după Summitul de la Madrid (28-30 iunie), Suedia şi Finlanda au ajuns la un acord cu Ankara; cele două ţări nordice şi-au exprimat sprijinul pentru Turcia în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii sale naţionale şi au promis că vor facilita expulzarea suspecţilor urmăriţi de autorităţile turce.

Citeşte şi: Kazahstanul vrea să naţionalizeze întreprinderile energetice aflate în dificultate

Ulterior, Turcia le-a prezentat celor două ţări nordice cereri de extrădare pentru 33 de persoane, majoritatea considerate ”terorişti” de către Ankara.

În mod tradiţional neutre, Finlanda şi Suedia au decis să adere la NATO ca reacţie la agresiunea militară neprovocată şi nejustificată lansată de Rusia contra Ucrainei pe 24 februarie. Finlanda şi Rusia au o frontieră terestră comună cu o lungime de 1.340 de kilometri.