DISTRIBUIȚI
YouTube

Şeful diplomaţiei letone Edgars Rinkevics a anunţat că va încuraja guvernul ţării sale, înaintea Summitului Uniunii Europene din 21-22 martie, să fie de acord cu o amânare a Brexit-ului, relatează duminică Reuters, scrie Agerpres.

”Guvernul meu va dezbate această chestiune marţea viitoare, în pregătirea Consiliului European de joi şi vineri. Ceea ce este important, desigur, este ca până joi să existe claritate din partea guvernului britanic”, a declarat Rinkevics pentru Sky News.


Citește și : ALERTĂ în Noua Zeelandă – Aeroportul din orașul Dunedin, închis în urma găsirii unui pachet suspect

”Dacă va exista o solicitare de amânare, eu personal aş sfătui guvernul ţării mele să voteze în Consiliul European pentru amânare, dar de asemenea avem nevoie de un plan foarte clar din partea Regatului Unit cu privire la cum vom proceda dacă va fi o amânare pe termen lung”, a adăugat oficialul leton.

Parlamentul de la Londra a aprobat joi seară moţiunea prin care guvernul condus de Theresa May cere o amânare a Brexitului după data de 29 martie, amânare care mai trebuie însă acceptată şi de liderii europeni.

Moţiunea, votat cu 412 voturi pentru şi 202 împotrivă, aminteşte că legislativul de la Londra a respins prin vot atât acordul convenit cu UE cât şi opţiunea unui Brexit fără acord, prin urmare guvernul va încerca să obţină o extindere a perioadei de negociere a Brexitului.

Citește și : Opoziția laburistă va forţa o moţiune de cenzură dacă acordul privind Brexit-ul va fi din nou respins de parlament

În textul moţiunii este menţionat că dacă până pe 20 martie Camera Comunelor aprobă un acord privind Brexitul, atunci executivul va solicita Uniunii Europene o scurtă amânare a retragerii din UE, până la 30 iunie, pentru ca în acest timp să fie adoptată legislaţia necesară ieşirii din blocul comunitar. Dacă impasul persistă şi nu se reuşeşte votarea unui acord până pe 20 martie, atunci se va solicita Bruxellesului o amânare mai lungă a Brexitului. Orice amânare trebuie aprobată şi de liderii europeni, care se reunesc pe 21-22 martie la Bruxelles.