DISTRIBUIȚI
Facebook

Iranul va reveni „foarte curând” la negocierile cu marile puteri, inclusiv Statele Unite, pe tema relansării Acordului nuclear din anul 2015, a declarat vineri ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, citat de agenţia Reuters, informează mediafax.

„Republica Islamică Iran va reveni la masa negocierilor. În momentul de faţă, analizăm dosarele negocierilor de la Viena şi, foarte curând, negocierile Iranului cu ţările din grupul patru plus unul vor reîncepe”, a afirmat Hossein Amirabdollahian.


Citește și : UE denunţă spionajul cibernetic al Rusiei şi ameninţă cu sancţiuni

Ministrul iranian de Externe se referă la negocierile cu Marea Britanie, China, Franţa, Rusia şi Germania. Diplomaţii europeni facilitează negocierile indirecte dintre Iran şi Statele Unite.

Administraţia de la Washington a semnalat joi că este dispusă la reluarea negocierilor cu Iranul pe tema Acordului nuclear din 2015 (Planul Comun de Acţiune Complet, JCPOA). Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Citește și : Norvegia RENUNŢĂ la toate restricţiile pandemice

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului. Iranul a transmis că va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.