DISTRIBUIȚI
Ministerio de Asuntos Exteriores

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a ‘salutat’ marţi ‘progresele’ realizate la summitul din urmă cu o zi de la Paris cu privire la Ucraina, calificându-l drept ‘primul pas spre o soluţie’, transmite AFP, scrie agerpres.

‘Trebuie să salut progresele. Nu este puţin lucru să avem o încetare a focului pe toată linia frontului, dezangajarea forţelor şi schimburi de prizonieri’, a declarat Borrell în capitala Franţei, enumerând măsurile convenite luni seară la primul summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi cel ucrainean, Volodimir Zelenski, sub auspiciile şefului statului francez, Emmanuel Macron, şi ale cancelarului german Angela Merkel.


Citește și : Peter Handke este afectat de critici: ‘Îmi este greu să primesc Premiul Nobel’

Borrell a exclus însă o ridicare imediată a sancţiunilor impuse Rusiei. ‘Fără o soluţie (la problema Ucrainei, n. red.), nu va exista o modificare a sancţiunilor UE împotriva Rusiei’, a avertizat el, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian.

La rândul său, acesta a afirmat că ‘am intrat într-o logică pozitivă’, subliniind că ‘important este acum ca (…) aceste progrese să fie concretizate’.

În opinia sa, summitul în format Normandia (Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa) are în primul rând meritul ‘că a avut loc’.

Reuniunea de la Paris a permis o serie de măsuri, după trei ani de paralizie în procesul de pace: consolidarea încetării focului, schimb masiv de prizonieri până la sfârşitul lui decembrie, noi retrageri de combatanţi din trei zone până la finele lui martie 2020.

Citește și : Alianţa pentru Coeziune cere liderilor UE să nu accepte reducerea fondurilor alocate

La final, Zelenski a apreciat că acestea reprezintă ‘foarte puţine’ rezultate, în timp ce Putin a calificat întâlnirea drept un ‘pas important’ spre o dezescaladare a conflictului.

Războiul purtat din 2014 între armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi s-a soldat cu peste 13.000 de morţi în Donbas, bastion industrial din estul Ucrainei, şi cu aproape 1,5 milioane de persoane care şi-au părăsit locuinţele.