DISTRIBUIȚI
France 24

Şeful diplomaţiei din Brunei a fost numit emisar special al ASEAN în Myanmar, pentru a ajuta la rezolvarea crizei politice din această ţară după o lovitură de stat militară la începutul acestui an, a anunţat miercuri blocul regional din sud-estul Asiei, citat de DPA, scrie agerpres

Erywan Yusof, al doilea ministru de externe din Brunei, este însărcinat cu „construirea încrederii cu acces deplin” pentru toate părţile din Myanmar, potrivit unui comunicat comun difuzat la două zile după o reuniune a miniştrilor de externe din ASEAN.


Citește și : Ani grei de închisoare pentru doi iranieni cu dublă cetăţenie

„Am salutat numirea de către ASEAN a ministrului afacerilor externe II din Brunei Darussalam de a fi emisar special al ASEAN în Myanmar”, potrivit comunicatului.

Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) a fost criticată pentru aparenta reticenţă în numirea unui emisar special în Myanmar (fostă Birmania n.r.).

Ministrul indonezian de externe Retno Marsudi a cerut luni ca Myanmar să aprobe imediat numirea emisarului special.

La summitul de la Jakarta din 24 aprilie, liderii ASEAN au ajuns la „un consens în cinci puncte” vizând rezolvarea crizei declanşate de puciul din 1 februarie în Myanmar.

Citește și : Minskul spune că vameşii lituanieni îi bat pe migranţii care ies din Belarus

Acestea includ oprirea violenţei, dialogul între părţi, medierea de către un trimis special al ASEAN şi acordarea de ajutor umanitar sub coordonarea blocului.

Potrivit grupurilor pentru apărarea drepturilor omului, peste 900 de civili au fost ucişi de soldaţi în Myanmar în protestele anti-puci aproape zilnice după ce armata a pus mâna pe putere răsturnând guvernul civil condus de laureata Premiului Nobel pentru Pace 1991 Aung San Suu Kyi.