DISTRIBUIȚI
Reuters

Statele Unite trimit „semnale foarte greşite şi periculoase” în privinţa Taiwanului, iar cu cât activităţile ce ţin de independenţă ale Taiwanului sunt mai fulminante, cu atât este mai puţin probabil ca reglementarea să fie paşnică, i-a spus vineri ministrul chinez de externe Wang Yi secretarului de stat american Antony Blinken, transmite sâmbătă Reuters, potrivit agerpres.

Statele Unite încearcă să submineze suveranitatea şi integritatea teritorială ale Chinei în privinţa Taiwanului, i-a transmis la New York ministrul chinez de externe omologului său american, potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă de ministerul chinez de externe de la Beijing.


Citește și : Ucraina critică Iranul pentru livrări de arme către Rusia

„Problema Taiwanului este o chestiune internă chineză, iar Statele Unite nu au dreptul de a interveni în privinţa metodei care va fi folosită pentru a o rezolva”, conform aceleiaşi surse.