DISTRIBUIȚI
Dhaka Tribune

Comunitatea internaţională ”exagerează” numărul musulmanilor rohingya refugiaţi în Bangladesh, a afirmat joi şeful armatei birmane, ai cărei soldaţi sunt acuzaţi de către ONU de epurare etnică în vestul ţării, relatează AFP, conform agerpres.

Peste o jumătate de milion de rohingya (dintr-un total de un milion care trăiesc în Myanmar) s-au refugiat începând de la sfârşitul lui august în Bangladesh, potrivit datelor ONU, şi alte câteva mii caută să părăsească Myanmarul. Ei se refugiază din cauza represiunii lansate de către armată după atacarea unor posturi de poliţie de către rebeli rohingya pe 25 august.


Este ”exagerat să se spună că numărul de bengalezi care fug în Bangladesh este foarte important”, a afirmat într-o postare pe Facebook generalul Min Aung, folosind pentru a-i desemna pe rohingya termenul peiorativ utilizat de către birmani.

Citeşte şi: Incendii APOCALIPTICE în California. 23 de morţi şi aproape 300 de persoane sunt dispărute

În opinia generalului, dar şi a liderei civile Aung san Suu Kyi, care denunţă ceea ce numeşte ‘un aisberg de dezinformare’, responsabili sunt media şi ”propaganda ” lor.

Presa, îndeosebi cea occidentală, este arătată cu degetul de către guvernul birman şi de către armată, deoarece este considerată pro-rohingya într-o ţară budistă în proporţie de 90% , unde ura împotriva musulmanilor este larg împărtăşită.

Miercuri, într-un nou raport, ONU a estimat că represiunea armatei împotriva musulmanilor rohingya este ”bine organizată, coordonată şi sistematică” şi că ea are drept scop ”nu numai alungarea lor din Myanmar, ci şi împiedicarea lor de a reveni” în ţară.

Uniunea Europeană a anunţat că suspendă orice contact cu Şeful statului major birman şi că ”ar putea avea în vedere” sancţiuni ”dacă situaţia nu se ameliorează”.

În timp ce Bangladeshul şi Myanmarul poartă convorbiri pentru a evoca posibilitatea întoarcerii refugiaţilor, şeful armatei birmane pare că înlătură acest lucru, reafirmând că musulmanii rohingya nu fac parte din ţară.

”Locul de origine al bengalezilor este într-adevăr Bengalul”, a scris şeful armatei birmane, aceasta fiind o opinie larg împărtăşită de către populaţia birmană, care îi consideră străini.

Majoritatea musulmanilor rohingya trăiesc totuşi de generaţii în Myanmar. Ei reprezintă cea mai mare populaţie apatridă din lume de când le-a fost retrasă cetăţenia birmană în 1982, în timpul juntei militare. Victime ale discriminării, musulmanii rohingya nu pot să călătorească sau să se căsătorească fără autorizaţie. Ei nu au acces nici pe piaţa muncii, nici la servicii publice, precum şcolile şi spitalele.