DISTRIBUIȚI
tasr

Şeful unităţii anticorupţie a poliţiei slovace a demisionat joi, numele său fiind menţionat în una din anchetele ziaristului de investigaţie asasinat luna trecută, a cărui ucidere a dus la o schimbare de guvern în Slovacia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Demisia lui Robert Krajmer intervine la o săptămână după crearea noului guvern al premierului Peter Pellegrini, care i-a luat astfel locul lui Robert Fico, acesta din urmă fiind constrâns să demisioneze în urma asasinării lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale.


Citeşte şi: Trump anunţă PLECAREA trupelor americane din Siria

Potrivit unei declaraţii a poliţiei, Krajmer a demisionat ‘în urma presiunilor inadecvate asupra familiei sale, precum şi asupra activităţii unităţii anticorupţie pe care el le consideră neîntemeiate şi de natură politică’. El urmează să părăsească efectiv postul la 1 aprilie.

Şeful Unităţii anticorupţie a poliţiei slovace (NAKA) a fost criticat după ce a ajuns unul dintre primii la locul asasinării jurnalistului Jan Kuciak la casa acestuia din Velka Mac, lângă Bratislava, în timp ce unitatea sa nu se ocupă de omoruri.

Într-un articol publicat anul trecut, Jan Kuciak a descris legături indirecte între Krejmer şi un om de afaceri slovac, Norbert Bodor, fiul proprietarului unei companii de securitate care a primit mai multe contracte de la stat.

Citeşte şi: Rusia va expulza 60 de diplomaţi americani și închide consulatul SUA din Sankt Petersburg

Şeful poliţiei, Tibor Gaspar, a cărui demisie este cerută de opoziţie şi manifestanţi, a afirmat la 5 martie că Krajmer nu a fost prezent la locul crimei. A doua zi, după difuzarea unor imagini televizate care arătau că acesta a fost totuşi prezent în casa jurnalistului din Velka, o altă declaraţie a fost publicată, care menţiona că ‘Robert Krajmer îndeplinea sarcini legate de anchetă’.

Asasinat prin împuşcare, împreună cu logodnica sa Martina Kusnirova, jurnalistul era pe punctul să publice o anchetă privind presupusele legături între politicieni slovaci şi oameni de afaceri italieni suspectaţi de legături cu mafia calabreză.