DISTRIBUIȚI
1stNews

Generalul Abdel Fattah al-Burhan, şef al Consiliului militar de tranziţie din Sudan, a discutat sâmbătă cu preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, la Cairo, în prima sa vizită în străinătate după preluarea puterii, potrivit unui purtător de cuvânt oficial, relatează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Abdel Fattah el-Sisi a avut o întrevedere cu generalul al-Burhan la palatul Al-Ittihadiya şi cele două părţi au convenit că „este prioritar să se susţină libera voinţă a poporului sudanez şi opţiunile sale”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al preşedinţiei egiptene, Bassam Radi.


Citește și : Dominic Raab, candidat la functia de prim-ministru britanic

Consiliul militar de tranziţie conduce Sudanul după destituirea la 11 aprilie a preşedintelui Omar al-Bashir sub presiunea unei mişcări de contestare declanşate la 19 decembrie.

Militarii sudanezi trebuie să facă faţă în prezent manifestanţilor care solicită transferul puterii către civili.

Consiliul militar de tranziţie este susţinut de preşedintele al-Sisi, un fost şef al armatei şi preşedinte în exerciţiu al Uniunii Africane. Sudanul este vecinul direct al Egiptului.

În urmă cu o lună, al-Sisi şi alţi lideri africani reuniţi la Cairo au pledat pentru a se lăsa timp Consiliul militar ca să se ajungă la o „tranziţie paşnică şi democratică”.

Consiliul a obţinut sprijinul Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite care au anunţat un ajutor comun de trei miliarde de dolari şi au depus deja fiecare câte 250 de milioane de dolari la banca centrală a Sudanului.

Citește și : Analiză Financial Times – Uniunea Europeana se confruntă cu tendinţe autoritariste

Liderii mişcării de contestare din Sudan au lansat un apel la grevă generală „marţi şi miercuri” din cauza impasului în care se află după mai multe săptămâni de negocieri cu armata pentru transferul puterii către civili.

Cele două părţi au acceptat la 27 aprilie să stabilească un Consiliu suveran alcătuit din militari şi civili, dar generalii insistă pentru ca unul dintre ei să fie în fruntea acestei instanţe având misiunea de a conduce ţara în următorii trei ani.