DISTRIBUIȚI
alalam.ir
مساعد رئيس الجمهورية رئيس منظمة الطاقة الذرية الايرانية علي اكبر صالحي

Şeful agenţiei nucleare iraniene, Ali-Akbar Salehi, s-a angajat sâmbătă ca uciderea omului de ştiinţă din domeniul nuclear Mohsen Fakhrizadeh să nu oprească şi să nu diminueze progresul programului nuclear al ţării, relatează dpa , potrivit agerpres

„Drumul lui Fakhrizadeh este continuat acum şi mai intensiv”, a spus Salehi sâmbătă.


Citește și : Israelul se află în spatele asasinării lui Mohsen Fakhrizadeh (NYT)

Ministrul comunicaţiilor, Mohammad Javad Azari Jahromi, a făcut o declaraţie similară. „Mii vor creşte în locul florii care a fost smulsă”, a postat pe Twittet.

Fakhrizadeh a fost împuşcat „de terorişti în Ab-Sard, o suburbie din estul Teheranului, Autorităţile locale au confirmat moartea lui Fakhrizadeh, precum şi faptul că mai mulţi atacatori au fost ucişi.

Totuşi, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei iraniene pentru energie atomică (AEOI) Behrus Kamalwandi a negat iniţial informaţiile vehiculate de presă, afirmând că „toţi oamenii noştri de ştiinţă din domeniul nuclear sunt bine”, potrivit agenţiei de ştiri ISNA.

Mohsen Fakhrizade a fost membru al Gardienilor Revoluţiei şi un expert în producţia de rachete. Agenţia de ştiri Fars susţine că acesta este motivul pentru care serviciile secrete israeliene au vrut de multă vreme să-l elimine.

Mulţi observatori susţin că atacul a fost o tentativă a Israelului şi a administraţiei americane a lui Donald Trump de a torpila un nou început în relaţiile dintre Teheran şi Washington.

Citește și : Pompeo: Departamentul de Stat va facilita tranziţia pentru instalarea Administraţiei Joe Biden

„Nu a fost doar un atac asupra profesorului, ci şi asupra eforturilor diplomatice care ar fi urmat în ambele ţări după ce Joe Biden îşi începe mandatul”, a postat pe Twitter analistul politicul Mohsen Milani.

Proeminentul jurnalist iranian Sahra Asghari a avut o opinie similară. „Atacul a fost preţul pe care Iranul a trebuit să-l plătească pentru înfrângerea în alegeri a lui Trump”, a postat ea pe Twitter.