DISTRIBUIȚI
Twitter

Şefii apărării din 12 ţări au condamnat violenţa armatei în Myanmar împotriva protestatarilor paşnici, într-un comunicat comun duminică citat de DPA, potrivit agerpres.

SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Danemarca, Grecia, Ţările de Jos, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Japonia au emis comunicatul la o zi după ce zeci de oameni au fost ucişi în cea mai mortală zi de proteste în Myanmar (fostă Birmania) de la lovitura militară din februarie.


Citește și : Administraţia Biden, îngrijorată că Beijingul ar putea decide ocuparea Taiwanului

„Condamnăm utilizarea forţei letale împotriva persoanelor neînarmate de către forţele armate din Myanmar şi serviciile de securitate asociate”, se arată în comunicat.

Şefii militari au cerut forţelor armate din Myanmar să înceteze violenţa şi să acţioneze pentru „a restabili respectul şi credibilitatea în rândul populaţiei din Myanmar, pierdută prin acţiunile lor”.

„Un militar profesionist respectă standardele internaţionale de conduită şi este responsabil pentru protejarea – nu să facă rău – oamenilor pe care îi serveşte”, se subliniază în comunicat

Militarii din Myanmar au sărbătorit sâmbătă Ziua Forţelor Armate cu parade şi discursuri, ignorând protestele non-stop din ce în ce mai mortale după ce au pus mâna pe putere luna trecută.

Citește și : Guvernul ungar stabileşte condiţiile pentru prima etapă de eliminare a restricţiilor

Deşi este imposibil să se verifice în mod independent numărul morţilor din cauza represiunii împotriva jurnaliştilor în Myanmar, un bilanţ al portalului de ştiri independent Myanmar Now este de 114 morţi în 44 de oraşe.

Un bilanţ al al ziarului Irrawaddy scade numărul morţilor la 59, printre ei trei copii cu vârste de 7, 10 şi 13 ani.