DISTRIBUIȚI

Şefii agenţiilor de informaţii din SUA au avertizat miercuri cu privire la ameninţări chineze „fără precedent”, menţionând în acest sens politica regională agresivă a Beijingului, capacităţile cibernetice şi influenţa economică a Chinei în lume, în timpul audierilor în Congres pe tema „Ameninţărilor globale”, primele de acest gen în peste doi ani, relatează Reuters, potrivit agerpres.

„Din ce în ce mai mult, China devine un concurent care de pe poziţii aproape egale provoacă SUA în mai multe zone, în timp ce forţează revizuirea normelor mondiale într-un mod care să favorizeze sistemul autoritar chinez”, a afirmat directorul pentru informaţii naţionale (DNI), Avril Haines, vorbind în faţa Comitetului pentru serviciile secrete din Senat.


Citește și : Pfizer-BioNTech trimite încă 50 milioane de vaccinuri în UE

„De asemenea, China dispune de capacităţi cibernetice substanţiale care, dacă ar fi desfăşurate pot provoca cel puţin perturbări locale şi temporare în activitatea infrastructurii critice din SUA”, a avertizat Haines.

Printre alte ameninţări substanţiale, şefa comunităţii de informaţii americane a menţionat eforturile Rusiei de a submina influenţa Statelor Unite pe plan internaţional, „contribuţia” Iranului la instabilitatea din Orientul Mijlociu, terorismul global şi încercările Coreii de Nord „de a băga strâmbe” între Washington şi aliaţii săi.

Aceasta este prima audiere publică după ianuarie 2019 a şefilor serviciilor de informaţii americane cu privire la „Ameninţările globale” la adresa SUA. Astfel de audieri nu au mai avut loc în ultimii doi ani sub administraţia preşedintelui Donald Trump, care a avut o relaţie tensionată cu agenţiile de informaţii.

Senatorul democrat Mark Warner, preşedintele Comitetului pentru serviciile de informaţii, s-a declarat „consternat” că astfel de audieri nu au avut loc anul trecut. De asemenea, senatorul republican Marco Rubio, membru în acelaşi comitet, a menţionat importanţa respectivelor audieri.

În context, Warner a menţionat eforturile depuse de Beijing pentru a face din compania chineză producătoare de echipamente de telecomunicaţii Huawei lider al sistemelor avansate 5G, exprimându-şi îngrijorarea că autorităţile chineze ar putea depune eforturi similare în alte tehnologii emergente.

Referitor la pericolele atacurilor cibernetice internaţionale precum cel mai recent SolarWinds, Warner a spus: „S-ar putea să dorim şi noi să dezvoltăm noi norme internaţionale care interzic anumite tipuri de atacuri, la fel cum este interzisă utilizarea de arme chimice sau bioarme”.

„Mediul tehnologic din zilele noastre permite adversarilor să facă prăpăd”, a completat Rubio.

Citește și : Certificatul de vaccinare NU va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea în UE

Au mai fost audiaţi şeful Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA),William Burns, directorului Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Christopher Wray, generalul Paul Nakasone, şeful Comandamentului Cibernetic al SUA, şi Scott Berrier, şeful Agenţiei de Informaţii a Apărării.

Audierea a avut loc la o zi după ce agenţiile de informaţii americane au dat publicităţii un raport detaliat cu ameninţările globale. Epidemiile, decalajul dintre bogaţi şi săraci, schimbările climatice şi conflictele dintre ţări şi în interiorul ţărilor vor reprezenta provocări mai mari în deceniile următoare, mai ales că pandemia COVID-19 a agravat deja unele dintre aceste probleme, se arată în raportul DNI.