DISTRIBUIȚI
RFE/RL

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a criticat joi Olanda pentru cheltuielile insuficiente în materie de apărare, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Aşteptăm mai mult’, a declarat Stoltenberg în parlamentul de la Haga, subliniind că este nevoie de mai multe investiţii în apărare în contextul creşterii tensiunilor la nivel internaţional.


Citește și : Merkel şi Macron promit un compromis franco-german pentru reformarea UE

‘Avem nevoie de mai multe investiţii pentru a combate terorismul, a descuraja Rusia şi a împărţi povara (cheltuielilor) în mod onest’, a afirmat secretarul general al Alianţei, care efectuează o vizită de o zi în Olanda în perspectiva summitului NATO din luna iunie.

Stoltenberg a reamintit Olandei acordul prin care statele NATO s-au angajat să aloce 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare.

Bugetul de apărare al Olandei pe anul în curs este de circa 9 miliarde de euro (11,1 miliarde de dolari), reprezentând 1,2% din PIB al ţării.

Citește și : Parlamentul European s-a săturat de violenţele împotriva palestinienilor din Gaza. Mesajul clar transmis Israelului