DISTRIBUIȚI

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, s-a declarat luni „foarte preocupat” de izolarea Africii Australe, vizată de restricţii de călătorie ca reacţie la noua variantă de COVID-19, Omicron, informează AFP, potrivit agerpres

„Poporul african nu poate fi tras la răspundere pentru nivelul imoral de scăzut de vaccinuri disponibile în Africa şi nu ar trebui penalizat pentru că a identificat şi împărtăşit informaţii ştiinţifice şi sanitare esenţiale cu lumea” întreagă, a denunţat Guterres într-un comunicat.


Citește și : Prinţul Charles a plecat în Barbados

„După cum alţii şi cu mine spunem de atâta vreme, ratele scăzute de vaccinare constituie un teren propice pentru dezvoltarea variantelor” de coronavirus, a continuat el.

„Sunt foarte îngrijorat de izolarea ţărilor din Africa Australă din cauza noilor restricţii legate de COVID-19”, a mai spus Antonio Guterres, în condiţiile în care numeroase ţări au ales să-şi închidă frontierele pentru călătorii din această regiune.

Varianta Omicron, a cărei răspândire îngrijorează lumea, a fost detectată iniţial în Africa de Sud, însă lista ţărilor unde au fost înregistrate cazuri nu încetează să se mărească, inclusiv în Europa.

Felicitând guvernul şi comunitatea ştiinţifică sud-africană pentru că „au acţionat rapid pentru a identifica urgenţa acestei noi variante de COVID-19”, Antonio Guterres a îndemnat „toate statele” să pună în aplicare „teste repetate pentru călători, precum şi alte măsuri adecvate şi cu adevărat eficace” pentru a reduce riscurile de transmitere, autorizând în acelaşi timp călătoriile.

Guvernul sud-african şi-a exprimat regretul, sâmbătă, în legătură cu faptul că numeroase ţări şi-au închis frontierele în faţa cetăţenilor săi şi a afirmat că Africa de Sud se simte „pedepsită” pentru că a detectat noua variantă de COVID-19.

Citește și : CUTREMUR puternic în largul Japoniei

Ţara africană oficial cea mai afectată de pandemie, Africa de Sud a înregistrat până acum peste 2,9 milioane de cazuri şi aproape 89.800 de decese asociate COVID-19. Doar 23,8% dintre sud-africani sunt vaccinaţi cu schema completă, mai mult decât în alte ţări din Africa, însă mai puţin decât în restul lumii.

Numeroase incertitudini planează încă în legătură cu cât de periculoasă şi de transmisibilă este varianta cu multiple mutaţii. Însă oameni de ştiinţă au deja temerea că aceasta este extrem de contagioasă şi păcăleşte parţial imunitatea dată de vaccinarea anti-COVID-19 sau de trecerea prin boală.