DISTRIBUIȚI
SoundCloud

Secretarul general al ONU a cerut miercuri Iranului să exercite „cea mai mare reţinere” în faţa manifestaţiilor care zguduie ţara, proteste soldate deja cu zeci de morţi după decesul tinerei Mahsa Amini, informează AFP, potrivit agerpres.

„Secretarul general solicită forţelor de ordine să se abţină de la utilizarea oricărei forţe inutile sau disproporţionate şi îndeamnă pe toată lumea să exercite cea mai mare reţinere pentru a evita o escaladare”, se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al secretarului general al ONU, Stéphane Dujarric.


Citește și: Zelenski denunţă referendumurile organizate de Rusia – Black News

„Suntem din ce în ce mai îngrijoraţi de informaţiile privind un număr tot mai mare de decese, inclusiv femei şi copii, care au legătură cu protestele”, a spus el.

Stéphane Dujarric a comunicat, de asemenea, necesitatea, potrivit ONU, realizării unei „anchete rapide, imparţiale şi eficiente” cu privire la moartea lui Mahsa Amini.

Citeşte şi: ONU sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, China cere respectarea ei; SUA vor prezenta o rezoluţie – Black News

Tânăra de 22 de ani a murit în spital pe 16 septembrie, la trei zile după arestarea ei la Teheran pentru încălcarea codului vestimentar strict impus femeilor iraniene, care sunt obligate să îşi acopere părul în public. Moartea sa a provocat o mişcare de revoltă care a cuprins întreaga ţară. Au fost arestaţi peste 1.200 de manifestanţi, inclusiv femei, şi aproximativ 60 de persoane au fost ucise, conform autorităţilor iraniene. ONG-ul Iran Human Rights, cu sediul la Oslo, a raportat luni cel puţin 76 de morţi, dintre care şase femei şi patru copii.