DISTRIBUIȚI
Total Croatia News

Decizia Tribunalului Constituţional al Poloniei potrivit căreia Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este incompatibilă cu Constituţia acestei ţări provoacă ”îngrijorări serioase”, a reacţionat miercuri secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Hotărârea de astăzi a Tribunalului Constituţional al Poloniei este fără precedent şi provoacă îngrijorări serioase”, se arată într-un comunicat, amintind că ”cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, între care Polonia, s-au angajat să garanteze drepturile şi libertăţile prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.


Citește și : Canada, prima ţară din lume care acordă o autorizaţie completă pentru vaccinul Johnson&Johnson

Tribunalul Constituţional al Poloniei a emis miercuri o decizie în care neagă dreptul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de a se pronunţa în speţe legate de numirile judecătorilor polonezi şi consideră ca fiind incompatibile cu Constituţia poloneză părţi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, notează AFP şi Reuters.