DISTRIBUIȚI
NATO

Federația Rusă stagnează în ofensiva sa din sudul și estul Ucrainei, a declarat duminică secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Acesta spune că Ucraina poate câștiga acest război , informează mediafax.

„În această etapă a războiului putem constata că Federaţia Rusă stagnează în ofensiva sa din sudul şi din estul Ucrainei, vom continua să sprijinim Ucraina din punct de vedere militar, financiar şi umanitar, Ucraina poate câştiga acest război, iar acest lucru este datorat atât bravurii, eroismului şi capacităţii de luptă şi rezilienţei poporului ucrainean, dar şi a sprijinulu constant de ani de zile pe care NATO şi ţări din NATO l-au acordat acestui partener foarte important”, a declarat Mircea Geoană.


Citește și : Vicepreşedinta Dumei de Stat ruse a vizitat regiunea ucraineană Herson, aflat sub ocupaţie

Acesta a condus în weekend la Berlin reuniunea miniștrilor de Externe din NATO.

Pe agenda discuțiilor s-a mai aflat și pregătirea summitului NATO din Madrid, unde Mircea Geoană anunță că se vor lua un număr istoric de decizii.

„Pentru cei din regiunea Flancului Estic, inclusiv în România și a zonei Mării Negre, am avut o primă discuție despre postura NATO pe Flancul Estic. Această discuție va continua la întâlnirea miniștrilor Apărării, iar liderii noștri, la Madrid, vor lua decizii cu privire la o postură de apărare și descurajare pe Flancul Estic, care să fie robustă, coerentă și pe termen lung”, a mai spus secretarul general adjunct al NATO.

Citește și : Consiliul de Securitate al ONU ‘condamnă’ cu fermitate uciderea jurnalistei americano-palestiniene Shireen Abu Akleh