DISTRIBUIȚI

sursa foto:  stiripesurse.ro

India şi-a întărit efectivele militare la frontiera din nord-vest cu China, a anunţat vineri un oficial indian, citat de presa locală preluată de AFP.

Au fost trimise mai multe trupe în sectoarele de frontieră din statele indiene Sikkim şi Arunachal, iar nivelul de alertă a fost ridicat, a precizat aceeaşi sursă, care nu a fost nominalizată de agenţia PTI. Nu au fost suplimentate efectivele şi în zona din zona din vecinătatea Bhutanului, unde circa 350 de militari indieni sunt de aproape şapte săptămâni faţă în faţă cu soldaţi chinezi.


Diferendul privind frontiera dintr-o zonă strategică de pe platoul himalayan tensionează relaţiile dintre New Delhi şi Beijing. China a deschis un şantier pentru construcţia unui drum, iar India a trimis în iunie trupe pentru a bloca lucrările. Zona este revendicată de China şi Bhutan – aliat al Indiei, iar partea chineză şi-a întărit şi ea prezenţa militară, cerând totodată retragerea forţelor indiene.