DISTRIBUIȚI

Un influent membru al Adunării Naţionale Democrate (RND), principalul aliat al Frontului de Eliberare Naţională (FLN) aflat la putere în Algeria, a stârnit stupoare după ce a declarat, marţi seara, că Algeria a fost condusă în ultimii ani de „forţe neconstituţionale”, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

„Există forţe neconstituţionale (…) care sunt peste tot. Algeria a fost condusă de aceste forţe cel puţin în ultimii cinci, şase sau şapte ani”, a declarat Seddik Chihab (foto) la postul privat El Bilad, în condiţiile în care preşedintele Abdelaziz Bouteflika se confruntă cu o mişcare de contestare inedită în cei 20 de ani cât s-a aflat la putere.


Vezi și: CUTREMUR puternic în Turcia – VIDEO

Seddik Chihab susţine că nu ştie „cine decide cu adevărat” la preşedinţie. Purtător de cuvânt al RND, condus de fostul premier Ahmed Ouyahia care a susţinut candidatura lui Bouteflika pentru un al cincilea mandat, el a declarat că partidul său „s-a înşelat” şi a dat dovadă de „lipsă de perspicacitate”.

Unul câte unul susţinătorii preşedintelui Bouteflika părăsesc nava, printre care trei importante asociaţii având legătură cu Războiul de Independenţă care s-au distanţat după a doua vineri de manifestaţii pe teritoriul Algeriei.

Bouteflika (82 de ani), slăbit de sechelele unui accident vascular cerebral din 2013, a renunţat în final, la 11 martie, să candideze pentru al cincilea mandat, în faţa unei mişcări de contestare ce nu slăbeşte din intensitate din 22 februarie. Însă el şi-a prelungit de fapt actualul mandat dincolo de data la care expiră acesta, 28 aprilie, amânând alegerile prezidenţiale, prevăzute iniţial pentru 18 aprilie, până la încheierea unei viitoare Conferinţe naţionale însărcinată cu reformarea ţării şi cu elaborarea unei noi Constituţii.

Citește și: Theresa May trimite scrisoarea prin care cere amânarea Brexit-ului

O decizie care a fost respinsă de mare parte din populaţia ţării, care a ieşit în stradă vineri, în a patra serie de manifestaţii gigantice de pe teritoriul Algeriei, prin care se cere plecarea de la putere a lui Bouteflika, a anturajului şi a sistemului său.