DISTRIBUIȚI
agerpres

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) s-ar putea prăbuşi, dacă ”dilema” scutului american antirachetă din Europa de Est rămâne ”nerezolvată”, a ameninţat marţi, în presa rusă, directorul Departamentului neproliferării şi controlului armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe Vladimir Iermakov, relatează agenţia rusă de stat Tass, potrivit news.ro.

”Asemenea lansatoare americane sunt desfăşurate în România, iar în curând vor apărea în Polonia. Dacă această problemă rămâne nerezolvată, tratatul (INF) se poate nărui. Clar, Statele Unite vor fi responsabile de această prăbuşire”, a apreciat el.


Citește și : China anunţă nu poate continua negocierile comerciale din cauza „ameninţărilor şi presiunilor” SUA

”Noi vom fi pregătiţi să discutăm viitorul tratatului (INF) cu Washingtonul oricând şi în orice fel”, a adăugat Iermakov, acuzând Statele Unite că au continuat să acuze Rusia de încălcarea INF.

”Nu există motive să se spună că Rusia încalcă acest tratat”, a insistat el.

Tratatul a fost încheiat la Washington, pe 8 decembrie 1987.

Statele Unite au acuzat pentru prima dată Rusia de încălcarea prevederilor documentului în iulie 2014. Washingtonul a reiterat acuzaţiile, pe care Moscova le respinge.

Rusia a acuzat la rândul ei Statele Unite, în mai multe rânduri, de încălcarea textului.

Departamentul de Stat american a avertizat în decembrie că Washingtonul va adopta sancţiuni economice şi măsuri militare dacă Moscova refuză să revină la respectarea obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin tratat.

Citește și : ONU a deschis o anchetă privind un posibil bombardament american asupra civililor în nord-estul Afganistanului

Washingtonul anunţa de asemenea că începe ”cercetarea şi dezvoltarea (R&D), prin examinarea unor concepte şi opţiuni militare, în vederea unor sisteme de rachete convenţionale cu lansare de la sol, cu rază intermediară de acţiune”.

”Dacă acţiunile Rusiei conduc la prăbuşirea tratatului (INF), aceste eforturi vor pregăti Statele Unite să se apere şi să-şi apere aliaţii”, sublinia Departamentul de Stat.