DISTRIBUIȚI
afp

Germania votează duminică într-un scrutin european umbrit de forţe ostile Uniunii Europene şi care s-ar putea încheia cu o scădere puternică a sprijinului pentru partidele tradiţionale de centru-dreapta şi de centru-stânga, ceea ce ar putea afecta coaliţia de la Berlin, relatează dpa, potrivit agerpres.

Potrivit sondajelor de opinie, conservatorii creştin-democraţi (CDU) ai cancelarului Angela Merkel, în alianţă cu aripa bavareză a formaţiunii, Uniunea Creştin Socială (CSU), deţin doar 28% din voturi, în scădere cu peste 7 puncte procentuale faţă de alegerile din 2014.


Citește și : Trump evocă ‘mari progrese’ în negocierile comerciale dintre SUA şi Japonia

Social-democraţii (SPD), centru-stânga, se confruntă cu un potenţial declin dezastruos de 10 puncte procentuale, fiind cotaţi cu 17%.

Acest lucru, alături de un rezultat slab aşteptat în landul Bremen, unde au loc alegeri separate duminică, ar putea ameninţa coaliţia la nivel federal, în care SPD este partener alături de CDU/CSU.

Politicienii din toate partidele principale au avertizat în urmă cu câteva zile împotriva unui vot pentru partidul antimigraţie şi eurosceptic Alternativa pentru Germania (AfD), care ar putea obţine 12 %, cu cinci puncte mai mult faţă de 2014, dar în concordanţă cu rezultatul obţinut în alegerile federale germane din 2017.

Bisericile Protestantă şi Catolică din Germania, care păstrează distanţa în mod tradiţional de campania electorală, s-au implicat de asemenea de această dată, iar capii celor două biserici au emis un avertisment, sâmbătă, vizând în mod clar AfD, în sensul că „naţionaliştii care vor să răspândească teama” în rândul populaţiei nu au răspunsul la problemele cu care se confruntă Europa.

Citește și : Cutremur cu magnitudinea cuprinsă între 7,5 şi 8 în Peru

Secţiile de votare au fost deschise la ora locală 08.00 (06.00 GMT) şi urmează să se închidă la 18.00, primele estimări urmând să fie anunţate după 90 de minute de la închidere.