DISTRIBUIȚI
VnExpress International

Scriitoarea franceză Maryse Conde, originară din Guadelupa, al cărei nume s-a aflat de mai multe ori pe lista favoriţilor la premiul Nobel, a câştigat vineri „Noul premiu pentru literatură”, creat de „Noua Academie” din Suedia ca reacţie la mişcarea #MeToo, ce a determinat amânarea cu un an a premiului Nobel pentru literatură din 2018, informează AFP, conform Agerpres.

„În operele sale, cu un limbaj precis”, Maryse Conde „descrie ravagiile colonialismului şi haosul post-colonialism”, au transmis reprezentanţii instituţiei, reuniţi în Biblioteca Publică din Stockholm.


Citește și : Postările de pe Facebook l-au trimis la închisoare pentru o lungă perioadă de timp

Născută în februarie 1937 la Pointe-a-Pitre (Guadelupa), Maryse Conde a publicat peste 30 de romane, care vorbesc mai ales despre sclavie şi Africa, dar şi piese de teatru şi eseuri.

Adeseori inclusă pe lista favoriţilor la Nobelul pentru literatură, scriitoarea franceză nu a câştigat însă niciodată acest premiu.

„Sunt foarte fericită şi foarte mândră că am câştigat acest premiu, dar permiteţi-mi să îl împart cu familia mea, cu prietenii mei şi, mai ales, cu toţi oamenii din Guadelupa (…), care vor fi emoţionaţi şi fericiţi să mă vadă premiată”, a reacţionat scriitoarea într-un mesaj video, dat publicităţii la scurt timp după anunţul de vineri al organizatorilor.

Crearea acestui premiu a fost anunţată în primăvară, odată cu înfiinţarea „Noii Academii” de către 100 de personalităţi ale culturii din Suedia, după ce Academia Suedeză a decis să amâne cu un an atribuirea premiului Nobel pentru literatură din 2018.

„Nu va avea loc decât în acest an”, înainte de dizolvarea „Noii Academii” în luna decembrie, a precizat vineri Alexandra Pascalidou, o personalitate a scenei culturale suedeze, aflată la originea acestui premiu literar alternativ.

Academia Suedeză a fost cuprinsă într-un scandal uriaş după apariţia mişcării #MeToo în toamna anului 2017, când 18 femei l-au acuzat în mod public pe soţul francez al unei academiciene, beneficiar al unor subvenţii atribuite de instituţie, că le-a hărţuit sexual, agresat şi violat.

Citește și : Parlamentul de la Chişinău amână votul privind introducerea integrării europene ca obiectiv strategic în Constituţie

Bărbatul în cauză, Jean-Claude Arnault, a fost condamnat la începutul lunii octombrie la doi ani de închisoare cu executare.

Spre deosebire de laureatul Nobel, ales de cei 18 membri ai Academiei Suedeze, „Noul premiu pentru literatură” doreşte să fie mai degrabă rodul unui îndelungat proces popular.

O listă lungă de nominalizaţi a fost mai întâi alcătuită de 47 de bibliotecari suedezi, iar aceasta a fost redusă apoi la o listă scurtă – ce a inclus doar câteva nume – în urma unui vot popular. Organizatorii au precizat că au primit aproape 33.000 de propuneri.

Pe lista scurtă s-au aflat scriitorul britanic Neil Gaiman, scriitoarea canadiană de origine vietnameză Kim Thuy, scriitoarea franceză Maryse Conde şi scriitorul japonez Haruki Murakami.

Celebrul romancier nipon a solicitat însă ca numele lui să fie retras de pe lista nominalizaţilor la premiul alternativ Nobelului pentru Literatură, argumentând că doreşte să se concentreze asupra scrisului.

Valoarea „Noului premiu pentru literatură” – însoţit de un cec de 97.000 de euro – reprezintă puţin mai mult de o zecime din cecul primit de laureaţii Nobel. Atribuirea acestui premiu literar creat în 2018 a fost asigurată prin finanţare participativă şi filantropie.

El va fi înmânat pe 9 decembrie, cu o zi înainte de Banchetul Nobel, organizat în mod tradiţional în sediul Primăriei din Stockholm în onoarea laureaţilor premiilor Nobel.