DISTRIBUIȚI
Reuters

Şcolile de stat din Sri Lanka şi-au reluat luni cursurile în condiţii stricte de securitate după atentatele din ziua de Paşte, dar mulţi părinţi, îngrijoraţi, îşi ţin copiii acasă de teama unor şi mai multe atacuri din partea militanţilor islamici, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

După două săptămâni de la atentatele sinucigaşe ce au avut loc în hoteluri şi biserici, soldate cu 257 de morţi, armata srilankeză a întreprins controale de securitate în şcoli duminică, după ce instituţiilor li s-a cerut să-şi deschidă porţile eşalonat.


Vezi și: Crește numărul morților, după tragedia aviatică din Rusia – VIDEO

Cursurile de la învăţământul mediu până la cel superior au fost reluate luni, urmând ca la o dată ulterioară să înceapă şi cele din ciclul inferior.

În pofida condiţiilor stricte de securitate şi a patrulelor militare, majoritatea sălilor de clasă erau aproape goale luni, Şcolile private, inclusiv instituţiile catolice, au rămas închise.

”Am decis să nu-mi trimit băiatul la şcoală până când situaţia nu va reveni la normal”, a declarat Sujeeva Dissanayake, al cărei fiu este înscris la şcoala publică Asoka College din Colombo. Ea şi alţi părinţi au venit la şcoală pentru a ajuta în ce priveşte securitatea. ”Până când nu vom fi siguri în legătură cu situaţia în domeniul securităţii în exterior nu ne vom trimite copiii la şcoală”, a afirmat Dissanayake.

Pentru atacurile de Paşte, în care şi-au pierdut viaţa şi 42 de cetăţeni străini, autorităţile au acuzat două grupări locale puţin cunoscute: National Tawheed Jamaath (NTJ) şi Jamathei Millathu Ibrahim (JMI). Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atacuri.

La Royal College, unitate de învăţâmânt de elită din Colombo, zona de parcare ce era de obicei plină cu autobuze şcolare într-o zi obişnuită, astăzi era însă goală. Doar aproximativ 5 % din cei 6.000 de elevi ai săi au revenit la cursuri, a declarat un oficial al şcolii.

La şcoala hindusă din Batticaloa, de pe coasta de est, locul unuia dintre atacurile cu bombă în biserici, părinţii au ajutat la percheziţionarea ghiozdanelor la poarta de intrare. După ce au ajuns în clase, elevii s-au aşezat în bănci departe de ferestrele care dau în stradă.

”Părinţii nu au încredere că situaţia în domeniul securităţii a revenit la normal”, a declarat T.Yasodharan, directorul de la Sivanada College, unde numai 30 % dintre elevii săi au venit luni la cursuri.

Citește și: Trump se implică în criza din Orientul Milociu: ‘Susținem Israelul 100%’

Forţele de securitate sunt în stare de alertă maximă după ce au parvenit informaţii potrivit cărora militanţii ar putea ataca din nou înainte de începerea lunii de post islamic, Ramadan, care va debuta în cursul zilei de astăzi.

Şcolile musulmane vor fi închise pe durata vacanţei.

În Negombo, unde 102 persoane care asistau la slujba de Paşte au fost ucise în cel mai sângeros atac, autorităţile au ridicat restricţiile de circulaţie pe timp de noapte impuse după ce au avut loc confruntări între două grupuri de civili.

Interdicţiile împotriva platformelor de media sociale au fost de asemenea ridicate, dar autorităţile au afirmat că sunt în stare de alertă pentru ameninţările împotriva comunităţii musulmane ca urmare a atacurilor din 21 aprilie.

Arhiepiscopul de Colombo, Malcolm Ranjith, care a criticat modul în care guvernul a gestionat situaţia din domeniul securităţii la instituţii cheie, le-a cerut şcolilor catolice din Provincia Vestică, care include Colombo şi suburbiile sale, să rămână închise în această săptămână.