DISTRIBUIȚI
globalnews.ca

Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului California, i-a transmis preşedintelui Donald Trump, prin intermediul unei înregistrări video, că a făcut de râs Statele Unite prin comportamentul pe care l-a avut la întâlnirea cu Vladimir Putin, potrivit news.ro .

În scurta înregistrare, Schwarzenegger l-a comparat pe Trump cu un laş.


Citește și : Numărul migranților sosiți pe mare a scăzut în Italia, dar a crescut în Spania (ONU)

„Tocmai am văzut conferinţa pe care ai ţinut-o cu Vladimir Putin: a fost penibilă. Ai stat acolo ca un laş, ca un admirator care mai avea puţin să îi ceară un autograf sau un selfie. Ai vândut comunitatea serviciilor de informaţii şi Departamentul de Justiţie şi, în primul rând, ţara noastră. Eşti preşedintele Statelor Unite, nu ar trebui să faci asta! Ce se întâmplă cu tine?”, i s-a adresat republicanul lui Trump.

El a adăugat: „Ce s-a întâmplat cu cuvintele puternice şi ferme ale lui Ronald Reagan când s-a aflat lângă Zidul Berlinului şi a spus: «Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid»? Ce s-a întâmplat cu toate astea?”.

Citește și : Trump : Întâlnirea pe care am avut-o la NATO a fost grozavă, dar cea cu Vladimir Putin al Rusiei a fost încă şi mai bună

Preşedintele american Donald Trump dur criticat în ţară după ce a declarat în timpul conferinţei de presă cu Vladimir Putin că Rusia nu avea niciun motiv să se implice în alegerile prezidenţiale din 2016, contrazicând astfel serviciile secrete americane.