DISTRIBUIȚI
The Times of Israel

Cancelarul german Olaf Scholz consideră că Germania este pregătită pentru iarnă datorită modului în care a abordat guvernul său criza energetică, scrie sâmbătă dpa, potrivit agerpres.  

„Cu toate deciziile pe care le-am luat, putem spune în acest moment, înainte de iarnă – vom trece probabil prin asta împreună”, a spus Scholz la o reuniune a formaţiunii sale de centru-stânga, Partidul Social Democrat.


Citește și: FRIGUL IERNII, noua armă a lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina

Peste 20 de centrale energetice pe cărbune au fost repornite sau menţinute în funcţiune, iar cele trei centrale nucleare existente vor funcţiona şi iarna, a precizat cancelarul german la reuniunea de sâmbătă.

Facilităţile de depozitare a gazului au fost încărcate, după ce în urmă cu un an s-au aflat la un nivel scăzut. De asemenea, se construiesc noi terminale pentru gaz natural lichefiat în zona de coastă din nordul Germaniei, ceea ce, împreună cu importurile din Norvegia şi Ţările de Jos, va asigura securitatea energetică a Germaniei, a mai amintit Olaf Scholz.

Livrările de gaz rusesc către Germania au încetat în acest an, pe fondul disputei dintre Rusia şi ţările occidentale legate de invazia Kremlinului din Ucraina, notează dpa.

Citește și: Parlamentul Franţei sistează dezbaterea privind interzicerea coridelor