DISTRIBUIȚI

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte cinci au fost rănite joi seara într-un incident cu arme de foc pe o stradă din Washington D.C., nu departe de Casa Albă, transmit vineri Reuters şi EFE, citând poliţia americană, după cum relatează și agerpres.

Tirurile au fost înregistrate în jurul orei locale 22:00 (vineri 02:00 GMT) în cartierul Columbia Heights, la circa trei kilometri de Casa Albă. Primele elemente ale anchetei arată că cineva ar fi deschis focul dintr-un automobil cu o puşcă de asalt, dar motivele nu sunt cunoscute deocamdată, a indicat pentru presă comandantul Stuart Emerman.


Citește și : Fostul dictator tunisian Zine Abidine Ben Ali a murit în exil

Victimele, cinci bărbaţi şi o femeie, se aflau pe o terasă într-un complex de apartamente. Cel puţin unul dintre răniţi se află în stare gravă.

O sursă din poliţie a menţionat pentru Reuters că acest caz nu este considerat o „situaţie cu un trăgător activ”. Totuşi, nu este clar dacă a fost reţinut un suspect.

Poliţia din Washington a informat că a avut loc un al doilea incident similar, cu trei răniţi, la circa o jumătate de oră după primul, în altă zonă a oraşului, dar nu există deocamdată indicii că ar avea vreo legătură cu primul, a mai spus Emerman, potrivit EFE.

Citește și : Preşedintele Israelului va iniţia duminică seria de consultări pentru desemnarea viitorului prim-ministru

Washingtonul, la fel ca alte oraşe din SUA, este destul de frecvent scena unor incidente cu arme de foc legate în mare parte de dispute între bande. Până acum, în acest an la Washington s-au înregistrat 123 de omucideri, plus alte 90 în zona metropolitană, majoritatea cu arme de foc. În 2018, în oraşul cu doar 700.000 de locuitori au fost înregistrate 160 de omucideri şi alte 120 în suburbii, un bilanţ destul de sumbru, dar în scădere faţă de vârful din 2002, cu 262 de asasinate în oraş şi 189 în zona metropolitană, mai consemnează EFE.