DISTRIBUIȚI
Global Look Press

„În prezent, scenariul central privind Brexitul este cel al unuia fără acord (no-deal)”, a indicat miercuri preşedinţia franceză, în ajunul unei întâlniri între preşedintele Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson la Paris, potrivit AFP, scrie agerpres.

„Există o fermitate europeană asupra principiilor”, în special asupra clauzei de „backstop” (în Irlanda), „dar există voinţa de a discuta cu Regatul Unit asupra multor puncte”, între care relaţia viitoare între Londra şi Uniunea Europeană, a precizat preşedinţia franceză.


Citește și : Clasa politică italiană FIERBE în încercarea de a forma un nou guvern

Emmanuel Macron urmează să reafirme această poziţie primindu-l joi la un dejun pe Boris Johnson care se întâlneşte miercuri seara la Berlin cu Angela Merkel.

Într-o scrisoare adresată luni lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, Johnson şi-a reafirmat opoziţia faţă de acordul negociat de guvernul condus de Theresa May cu Bruxellesul şi, în special, faţă de dispoziţia controversată asupra Irlandei, aşa-numitul ‘backstop’ sau plasă de siguranţă.

Potrivit Palatului Elysee, „backstop-ul este o poliţă de asigurare” şi „un element indispensabil al unui acord”, căci este vorba de „a asigura pacea şi stabilitatea în Irlanda şi integritatea pieţei europene”.

În scrisoarea sa către Tusk, Johnson califică „backstop”-ul drept „antidemocratic” şi îl acuză că îi împiedică ţara să ducă o politică comercială independentă de regulile UE.

„Backstop” este o clauză de ultim moment care prevede că, în absenţa unei soluţii mai bune la capătul unei perioade de tranziţie, şi pentru a evita revenirea la o frontieră între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, Regatul Unit rămâne în întregime într-un „teritoriu vamal unic” cu UE.

Citește și : China va sancționa toate companiile americane care sunt angrenate în vânzarea avioanelor F-16 în Taiwan

UE a reiterat în mai multe rânduri că nu este dispusă să renegocieze acordul privind Brexitul.

Preşedinţia franceză a reafirmat de altfel că, chiar în absenţa acordului, factura de 39 miliarde de lire pe care Londra o datorează UE în cadrul Brexitului va rămâne neschimbată, în opinia Parisului. „Obligaţiile financiare rămân” chiar în acest scenariu, a subliniat Palatul Elysee.