DISTRIBUIȚI
NBC News

Procesul bărbatului aflat în centrul scandalului sexual de la Academia Suedeză, pus oficial sub acuzare pentru două infracţiuni de viol, este programat să înceapă miercuri, potrivit dpa, transmite şi agerpres.

Jean-Claude Arnault (foto), căsătorit cu Katarina Frostenson, una dintre membrele Academiei, a respins acuzaţiile.


Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză în oamenii strânşi la o moschee din Londra. Două persoane au fost spitalizate – FOTO

Anchetatorii spun că cele două infracţiuni au avut loc în 2011 şi au fost săvârşite împotriva aceleiaşi femei, potrivit documentelor depuse la tribunalul regional din Stockholm.

Procurorul districtual Christina Voigt a spus în luna iunie, atunci când acuzaţiile au fost făcute publice, că dovezile sunt „solide”.

În noiembrie, cotidianul suedez Dagens Nyheter a publicat acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate împotriva lui Arnault de către 18 femei.

Arnault, de origine franceză, conducea un centru cultural finanţat parţial de către Academie. În urma articolului apărut în articolul din Dagens Nyheter, finanţarea a fost sistată, iar academia a angajat o firmă de avocatură pentru a investiga acuzaţiile.

O anchetă a fost deschisă ulterior, însă acuzaţiile au fost retrase parţial din cauza dovezilor insuficiente sau a termenelor de prescripţie.

Citeşte şi: Ecuador: 12 morţi în al şaptelea accident de autocar în doar 37 de zile

Scandalul de acuzaţii sexuale şi presupusele conflictele de interese au destabilizat profund academia, instituţia care decernează premiul Nobel pentru Literatură.

În lua mai, forul a anunţat că nu va acorda premiul pentru Literatură anul acesta, argumentând necesitatea unei reorganizări şi restabilirea încrederii.

Premiul Nobel pentru Literatură este una dintre distincţiile fondate de industriaşul suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei. Celelalte premii sunt acordate în domeniul ştiinţei şi al păcii.