DISTRIBUIȚI
La Dépêche

Un ”consilier special” al preşedintelui francez Emmanuel Macron, Ismaël Emelien, implicat în scandalul Benalla, şi-a anunţat demisia începând de la sfârşitul lui martie-începutul lui aprilie, într-un interviu acordat revistei Le Point, publicat luni, relatează AFP, scrie news.ro .

Ismaël Emelien şi-a justificat decizia de a demisiona prin apariţia unei cărţi, al cărei coautor este, despre progresism, în contextul în care şeful statului francez le-a interzis consilierilor săi să publice în timp ce se află în post la Palatul Elysée.


Citește și : Pompeo avertizează aliaţii că relaţiile cu Huawei vor îngreuna parteneriatele cu Washingtonul

”Prin etica profesională sunt obligat, în calitate de consilier al preşedintelui, la o tăcere absolută, care nu este compatbilă cu apariţia unei asemenea lucrări”, a declarat el pentru publicaţie.

Acest consilier foarte secretos – în vârstă de aproximativ treizeci de ani, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Macron, al cărui strateg-şef şi ideolog este – este al doilea membru al ”gărzii apropiate” a preşedintelui care părăseşte Palatul Elysée de la începutul anului.

Înaintea sa, Sylvain Fort, directorul de comunicare şi ”pana” preşedintelui, alt pilon al începutului ”macroniei”, şi-a anunţat plecarea, la începutul lui ianuarie, ”din motive personale”.

Ismaël Emelien a fost implicat în scandalul Benalla, după ce fostul însărcinat cu misiuni al preşedintelui a declarat poliţiei că i-a trimis înregistrări video obţinute în mod ilegal de la poliţie, menite să-l disculpe în violenţele de la 1 mai.

Citește și : Patru persoane au murit în urma prăbuşirii elicopterului militar într-un cartier din Istanbul

Aceste imagini au ajuns la puţin timp după aceea pe conturi de Twitter pro-Macron.

Ismaël Emelien este citat, de asemenea, de către Alexandre Benalla, care afirmă că are susţinerea sa în înregistrări publicate recent de Médiapart.