DISTRIBUIȚI

sursa foto:  lds.org

Unul dintre principalii lideri ai bisericii mormone, James Hamula, a fost excomunicat, a anunţat într-un comunicat Biserica lui Iisus Hristos şi a Sfinţilor din Zilele din Urmă, fără a preciza motivul acestei rare sancţiuni disciplinare la un asemenea nivel.

Potrivit cotidianului Salt Lake Tribune, citat de AFP, aceasta este prima excomunicare a unui responsabil de rang atât de înalt din această mişcare religioasă extrem de puritană, fondată în 1830.


„După o acţiune disciplinară a principalilor lideri ai Bisericii, James Hamula, care a făcut parte din Primul Cvorum al Celor Şaptezeci, unul dintre instanţele aflate la conducerea acestei biserici, a fost eliberat din funcţii şi excomunicat”, a declarat marţi Eric Hawkins, purtătorul de cuvânt al bisericii, în comunicatul citat.

Citeşte şi: PANICĂ la Paris. O maşină a intrat ÎN PLIN într-un grup de militari – FOTO/VIDEO

Fără a oferi alte detalii, comunicatul menţionează că excomunicarea lui Hamula, un californian în vârstă de 59 de ani, care a făcut parte timp de 9 ani din Primul Cvorum al celor Şaptezeci, „nu este provocată de pierderea credinţei sau de apostazie”.

Comunicatul face însă aluzie la nişte probleme de natură morală citând un articol religios care evocă „păcatele” şi subliniază că sancţiunile disciplinare aplicate de biserică au „trei obiective”: salvarea sufletelor răzvrătiţilor, protejarea celor nevinovaţi şi păstrarea integrităţii şi reputaţiei Bisericii”.

Adulterul sau relaţiile homosexuale sunt motive care ar putea duce la excomunicare, informează AFP.

Sediul central al Bisericii Mormone se găseşte în Salt Lake City, Utah (vestul Statelor Unite). Statul american Utah are 3 milioane de locuitori, dintre care 60% sunt mormoni. Aproximativ 6,5 milioane de adepţi ai acestei biserici locuiesc în Statele Unite, mulţi în Arizona (sud-vest) şi în Idaho (nord-vest).