DISTRIBUIȚI
safety4sea.com

Guvernul şi separatiştii din Yemen au ajuns la un acord sub egida Arabiei Saudite în ceea ce priveşte împărţirea puterii în sud pentru a pune capăt conflictului dintre cele două părţi, au anunţat vineri surse din interiorul celor două tabere, citate de France Presse, potrivit agerpres.

„Semnarea va avea loc cel târziu marţi (29 octombrie) în prezenţa preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi şi a şefului Consiliului de Tranziţie al Sudului (STC) Aidarous al-Zoubaidi”, a declarat o sursă din cadrul guvernului yemenit recunoscut de comunitatea internaţională.


Citeşte şi: Erdogan cere SUA capul lui Mazloum Abdi, şeful kurzilor sirieni

„Am semnat versiunea finală a acordului şi aşteptăm semnătura comună în câteva zile”, a confirmat un responsabil din cadrul STC, reprezentând separatiştii.

Canalul public de ştiri saudit Al-Ekhbariya a anunţat vineri pe Twitter că „guvernul yemenit şi STC au ajuns la un acord”.

În virtutea acestuia, noul guvern va trebui să integreze miniştri din STC.

Separatiştii din sud sunt în principiu aliaţi cu forţele proguvernamentale în războiul purtat din 2014 împotriva rebelilor houthi, veniţi din nord şi susţinuţi de marele rival al lui Riadului, Iranul.

Din 2015, o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită şi aliaţii acesteia, în special Emiratele Arabe Unite, intervine în Yemen pentru a sprijini forţele proguvernamentale împotriva houthi care au capturat părţi mari ale teritoriului, inclusiv capitala Sanaa.

Aden (sud) a devenit capitala provizorie a ţării.

Un nou front de război s-a deschis între forţele loiale guvernului şi separatiştii STC care cer independenţa sudului şi au luat controlul asupra Adenului. În ultimele luni au avut loc lupte mortale între cele două tabere.

Citeşte şi: DoJ deschide o anchetă penală privind ingerinţa Rusiei în alegerile americane

Discuţiile între cele două părţi s-au purtat sub auspiciile Arabiei Saudite la Jeddah, în vestul regatului.

Acordul anunţat vineri prevede o revenire la Aden a guvernului preşedintelui, în exil la Riad.

Conflictul din sud a înrăutăţit situaţia civililor într-o ţară în care războiul a provocat cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit ONU.