DISTRIBUIȚI

Şase ţări au raportat până acum cazuri de Covid-19 la nurci, acestea fiind înregistrate la ferme, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform AFP  , potrivit news.ro .

Zilele trecute, Danemarca a decis sacrificarea a aproximativ 17 milioane de nurci, după ce s-a descoperit că sunt purtătoare ale unei versiuni mutante de SARS-CoV-2 ce poate fi transmisă oamenilor.


Citește și : Trump va contesta rezultatele scrutinului prezidenţial: ‘Nu voi renunţa niciodată la lupta pentru voi şi pentru naţiunea noastră’

“Până acum, şase ţări, şi anume Danemarca, Olanda, Spania, Suedia, Italia şi SUA au raportat cazuri de SARS-CoV-2 la fermele de nurci”, se arată într-un comunicat al OMS.

Sunt în derulare studii pentru a afla cum şi de ce nurcile au contractat şi răspândit coronavirusul.

OMS precizează, în comunicat, că virusul se transmite de la om la om prin secreţii respiratorii şi prin contact apropiat, dar există şi cazuri de contaminare la contactul om – animal. Mai multe animale care au fost în contact cu oameni infectaţi – nurci, câini, pisici, lei, tigri – au fost testate pozitiv cu Covid-19.