DISTRIBUIȚI
The New York Times

Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte trei sunt rănite grav în urma unui atac aerian care a vizat miliţiile şiite ale Forțelor Populare de Mobilizare din Irak, sprijinite de Iran, în apropierea taberei Taji de la nord de Bagdad, a declarat o sursă a armatei irakiene, citată de Reuters, scrie mediafax.

Două dintre cele trei vehicule care alcătuiau un convoi al milițiilor au fost găsite arse, a afirmat sursa, precum și șase cadavre incendiate.


Citește și : Pompeo critică o opinie a Franţei faţă de uciderea generalului Soleimani într-un raid în Irak

Atacuile au avut loc la ora locală 1:12 am, a adăugat acesta.

Grupările paramilitare ale Forțelor Populare de Mobilizare din Irak au anunţat sâmbătă că un atac aerian care î-a vizat pe luptătorii săi a lovit mai devreme un convoi de medici, nu lideri militari, după cum au informat unele medii de presă.

„Surse inițiale confirmă faptul că atacul a vizat un convoi de medici aparţinând Forțelor de Mobilizare Populare din apropierea stadionului Taji din Bagdad”, se arată într-un comunicat.

Citește și : UE îndeamnă SUA şi Iranul să dea dovadă de reţinere pentru a evita escaladarea conflictului